Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Daniel Constantin: A vorbi astăzi de o revenire la TVA de 24% la pâine cred că este prematur

panificatie-1
Decizia de a menţine TVA la pâine la 9% sau revenirea acesteia la 24% va fi luată după o evaluare a programului, în lunile iulie - august, a declarat, miercuri, ministrul agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

"Mie îmi place să fiu serios şi cred că Guvernul României este serios. Ca atare, nu am vorbit despre extinderea acestei măsuri la alte produse până nu expiră termenul agreat cu Fondul Monetar Internaţional şi anume iulie-august, atunci când am agreat cu FMI că vom face o evaluare pe reducerea TVA la pâine la 9%. Aşadar, a enunţa astăzi o ipoteză cred că este neserios. Vom vedea după ce vom face analiza respectivă, în lunile iulie - august. Şi eu mă gândesc, aşa cum văd rezultatele, văd că preţul a scăzut şi ne-am atins un obiectiv, văd că se raportează o cantitate mai mare şi de făină şi de pâine consumată, un alt obiectiv pe care l-am atins, dacă şi cel din urmă obiectiv pe care îl avem, şi anume de a avea încasări suficiente la bugetul de stat, similare cu cele din perioada în care se aplica TVA de 24 % va fi atins, atunci chiar putem să ne gândim la extinderea acestei măsuri. Dar a vorbi astăzi de o revenire a TVA la pâine la 24% cred că este prematur", a explicat Daniel Constantin, la conferinţa FAO.
Acesta a declarat că datele pe care ministerul le are arată o masivă combatere a evaziunii fiscale.
"Poate nu atât cât ne-am fi dorit, dar o combatere a evaziunii în acest domeniu. Nu avem datele de la ANAF să vedem ce înseamnă aceasta şi pe încasări, după ce le vom avea vom putea să decidem în consecinţă", a subliniat ministrul.
Întrebat despre posibilitatea unirii Autorităţii Naţionale Sanitare veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Daniel Constantin a răspuns că nu are informaţii, însă acest lucru poate fi o soluţie.
"Cred că ar putea să fie o soluţie. Am văzut ştirea, nu ştiu cine a lansat-o, nu ştiu dacă este o propunere oficială, nu ştiu dacă este o propunere pe care a primit-o primul ministru, dar cred că este o soluţie pe care putem să o luăm în calcul pe termen mediu şi lung", a precizat şeful de la agricultură.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus