Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Daniel Constantin: Fermierii afectaţi de calamităţi vor fi despăgubiţi prin fondurile mutuale

daniel-constantin-4
Vicepremierul Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a anunţat luni, la Galaţi, că fermierii ale căror culturi au fost afectate de fenomenele meteo extreme vor fi despăgubiţi prin intermediul fondurilor mutuale, în acest moment singurul sprijin pe care îl primesc fiind scutirea de impozitul pe venit.

Daniel Constantin a precizat că fondurile mutuale sunt forme de asociere cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru care vor fi repartizate 200 de milioane de euro. Pentru a beneficia de despăgubiri prin fondurile mutuale, fermierii trebuie să se înscrie în aceste forme de asociere şi să achite o cotizaţie.
"Cei cu culturi calamitate, cei care nu au înregistrat un venit din această cauză, sigur că nu pot plăti norma de venit şi se instituie amnistia fiscală. În viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, transmis Comisiei Europene, am alocat deja 200 de milioane de euro Uniunii Europene, drept contribuţie europeană pentru înfiinţarea şi dezvoltarea fondurilor mutuale. Astfel, fermierii cu pierderi pe venit cauzate de îngheţ, secetă, boli - cauze care nu sunt acoperite de societăţile de asigurări, acele pierderi pe venit pot fi asigurate prin fondurile mutuale, cu câteva condiţii: fermierii să fie membri, să achite o cotizaţie şi să existe contribuţia europeană şi contribuţia de la bugetul de stat", a declarat Daniel Constantin.

Vicepremierul Daniel Constantin, ministrul agriculturii, s-a aflat luni, la Galaţi, unde a participat la conferinţa regională "Satul românesc are viitor" în contextul pregătirii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus