Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Corteva Agriscience™ : Fermierii campioni la rapiță

blogEntryTopperCorteva Agriscience prezintă primii fermieri campioni la rapiță

Chiar dacă anul agricol 2019 - 2020 nu a fost anul rapiței, Corteva Agriscience continuă campania Fermier campion și prezintă rezultatele foarte bune pe care agricultorii le-au obținut cu hibrizii Pioneer®.
“Ne aflăm în plină campanie de recoltare a rapiței, o campanie nu tocmai cum ne-am fi imaginat-o sau dorit-o atunci când am semănat rapița. Condițiile dificile din acest i-au determinat pe mulți fermieri să întoarcă parțial sau integral culturile, ori să obțină producții cu mult sub așteptări. Există și agricultori care au reușit să obțină rezultate care merită toată aprecierea, pentru că dincolo de vremea capricioasă, de alegerea hibridului potrivit, au înțeles care sunt nevoile plantelor, au fost atenți și au aplicat tehnologia necesară, iar astăzi culeg roade pe măsură. Corteva Agriscience pune la dispoziție hibrizi performanți, fapt demonstrat mai ales prin mărturiile fermierilor din momentul recoltării. Dorim să le mulțumim pe această cale pentru încrederea în produsele Corteva și vrem să-i asigurăm că facem tot ce se poate astfel încât să avem în piață hibrizi performanți, adaptați condițiilor de cultură din România. Dăm startul comunicatelor din seria Fermier campion și sper ca rezultatele obținute de aceștia să-i motiveze pe cei care doresc să facă performanță în agricultură”, a punctat Maria Cîrjă, Marketing Manager România&Republica Moldova.

Vali-Tutuianu

Vali Țuțuianu din localitatea Ileana, județul Călărași, a devenit în acest an fermier campion la rapiță, a cultivat hibridul PT275 și a obținut 4.278 kg/ha. “Lucrăm 4.200 ha și chiar dacă am semănat o suprafață mai mare cu rapiță, am rămas doar cu 360 ha. Am întors din cultură și în toamnă, mai apoi și în primăvară. Cu hibridul PT275 am avut 43 ha, cultură premergătoare a fost grâul, motiv pentru care după recoltarea acestuia am făcut o lucrarea principală a solului cu Tigerul, la maxim 9 zile după recoltat, deci nu am făcut dezmiriștirea. Înainte de semănat am aplicat un erbicid total, am pregătit patul germinativ cu combinatorul într-o singură trecere. Apoi am început campania de semănat pe 25-26 august, însă trebuie menționat că toată rapița a răsărit la sfârșitul lunii octombrie. În toamnă am dat un insecticid și am aplicat o trecere cu fungicid și foliar. În primăvară prima trecere a fost cu un fungicid și insecticid, în cea de a doua am adăugat și foliar, și a mai urmat un tratament cu fungicid foliar și am mai aplicat un insecticid după înflorit. În ceea ce privește fertilizarea, am aplicat la pregătirea patului germinativ 200 kg/ha de îngrășământ 15:40:10, iar în primăvară prima trecere a avut loc cu sulfat de amoniu – 250 kg/ha și cea de a doua trecere a fost cu azotat de amoniu, tot 250 kg/ha”, a declarat fermierul campion Vali Țuțuianu. Acesta a mai menționat faptul că începând cu data de 2 iulie a început recoltatul și că este mulțumit de producția obținută, mai ales în condițiile extrem de dificile de care a avut parte rapița. În această toamnă va semăna între 500 și 700 ha cu rapiță și cu siguranță va alege și hibridul PT275, un hibrid pe care l-a cultivat și anul trecut.

lucian-braican_2

Lucian Braican din localitatea Strejești, județul Olt, a devenit fermier campion în acest an cu hibridul de rapiță PT264. Acesta lucrează 400 ha, în toamna anului trecut a semănat 50 ha cu rapiță, dintre care 15 ha au fost întoarse. “Pe cele 35 ha rămase cu rapiță am obținut 4.230 kg/ha. Cultura a fost înființată după grâu, astfel că terenul a fost arat, apoi am efectuat o trecere cu discul și am administrat 200 kg/ha de îngrășământ complex 18.46.0. Am semănat la finalul lunii august-început de septembrie, însă plantele au răsărit în noiembrie. De aceea nu am administrat nimic în toamnă, ci doar în primăvară. Fertilizarea de primăvară a constat în administrarea a 100 kg/ha de uree și 300 kg/ha de nitrocalcar. Am erbicidat și am aplicat două tratamente cu fungicid, insecticid și foliar, primul în stadiul de 3-5 frunze, iar cel de al doilea atunci când rapița era înflorită în proporție de 3-5%. Chiar dacă a fost un an destul de greu pentru rapiță, am fost foarte mulțumit de rezultatul obținut”, a precizat fermierul campion Lucian Braican. Acesta a mai adăugat faptul că în această toamnă va semăna în jur de 100 ha cu rapiță și va alege exclusiv hibridul PT264.

Despre Corteva Agriscience
Corteva Agriscience este o companie agricolă globală, tranzacționată public, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - incluzând un mix echilibrat și divers de genetică, produse pentru protecția plantelor și soluții digitale vizând maximizarea productivității pentru a contribui la sporirea randamentelor și rentabilității. Deținând unele dintre cele mai recunoscute mărci din agricultură și o serie de produse și tehnologii de top aflate în drumul către piață, poziționate pentru a genera creștere economică, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întregul sistem alimentar, îndeplinindu-și promisiunea de a îmbogăți traiul celor care produc și celor care consumă, de a asigura progresul pentru generațiile următoare. Corteva Agriscience a devenit o companie publică independentă la 1 iunie 2019, după ce fusese anterior Divizia pentru Agricultură a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro.
Urmăriţi Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter şi YouTube.
™, ®, ℠ Mărci comerciale ale Dow AgroSciences, DuPont sau Pioneer și ale companiilor afiliate sau ale respectivilor proprietari.


Persoană de contact cu mass-media
Maria Cîrjă
Marketing Manager România& Rep. Moldova

Tel: +40 746 228 902, email: maria.cirja@corteva.com

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus