Apel către cooperativele agricole din România: riscaţi radierea dacă nu aveţi depuse situaţiile financiare la zi
07/10/22 18:18 Adăugat în: Stiri agricultura | Stiri agricole
Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) recomandă tuturor cooperativelor agricole din România să verifice în regim de urgenţă dacă figurează pe lista cooperativelor agricole care nu respectă legislaţia în vigoare şi care, dacă nu îşi remediază problemele, vor fi radiate în maximum 90 de zile, fără a fi notificate prealabil.
"Salutăm alinierea Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC la legislaţia în vigoare, de a publica lista cooperativelor pe site-ul instituţiei, cu cooperativele agricole care nu şi-au îndeplinit obligaţia de depunere a situaţiilor financiare anuale, consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, perioada maximă de depunere fiind de 2 ani, similar societăţilor comerciale şi lista cooperativelor agricole care nu mai îndeplinesc condiţiile pentru o cooperativă agricolă activă", se arată într-un comunicat al UNCSV, remis vineri AGERPRES.
Potrivit reglementărilor din OUG nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, pentru depunerea situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2019, respectiv a raportărilor contabile anuale încheiate la 31 decembrie 2019, termenele prevăzute (...) au fost prorogate până la data de 31 iulie 2020 inclusiv, astfel, termenul de 2 ani (...) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a împlinit la data de 31 iulie 2022.
Din totalul cooperativelor înregistrate în România, la nivelul anului fiscal 2019 doar 48,9% figurează ca având depuse situaţiile financiare anuale şi doar 22,3% au avut cifră de afaceri mai mare ca 0.
În acest context, UNCSV face un apel la reprezentanţii tuturor cooperativelor din România, de a verifica cele două liste de pe pagina oficială a ONRC, şi, în situaţia în care este necesar, să îşi pună la punct restanţele pe care le au în maximum 90 de zile, "pentru a nu ajunge să se plângă că au fost radiate din baza de date cooperative agricole care au proiecte europene, care ar fi dorit să îşi continue activitatea, însă nu o mai pot face din faptul că nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale sau din cauza anumitor neconcordanţe între bazele de date, existând posibilitatea ca informaţiile să nu fie actualizate, din diverse motive neimputabile nici unei părţi".
Reprezentanţii UNCSV susţin că România, sectorul agroalimentar şi fermierii, au nevoie de cooperative agricole active, autonome, independente, rentabile şi consolidate, iar organizaţia s-a implicat activ în perfecţionarea cadrului legislativ specific cooperativelor agricole.
De asemenea, Uniunea cooperativelor din sectorul vegetal îşi manifestă disponibilitatea de a veni cu informaţii suplimentare pentru clarificarea tuturor aspectelor din activitatea cooperativelor, inclusiv în relaţiile cu membrii acestora.
Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus