Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

INS: Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la păsări, iar la bovine, la porcine şi la ovine şi caprine au scăzut, în iunie

blogEntryTopperNumărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la păsări, iar la bovine, la porcine şi la ovine şi caprine au scăzut în luna iunie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Potrivit INS, în luna iunie 2021 faţă de luna mai 2021, numărul sacrificărilor a crescut la porcine şi la păsări, iar la bovine şi la ovine şi caprine a scăzut. Greutatea în carcasă a crescut la porcine, iar la bovine, la ovine şi caprine şi la păsări a scăzut.
Conform INS, în luna iunie 2021 numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 6,6%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 6,8%, faţă de aceeaşi lună din 2020. Raportat la luna mai a acestui an, numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 2,2%, iar greutatea în carcasă cu 1,7%.
La specia porcine, în luna iunie s-au sacrificat cu 4,8% mai puţine animale, iar producţia de carne de porc consemnată a fost cu 2,2% mai mică faţă de iunie 2020. Comparativ cu luna anterioară, sacrificările au crescut cu 2,9%, iar producţia de carne de porc a fost cu 0,8% mai mare.
În ceea ce priveşte sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată o scădere cu 4,7% faţă de iunie 2020, greutatea în carcasă fiind cu 9,5% mai mică. Comparativ cu luna anterioară, sacrificările au coborât cu 34,8%, iar greutatea în carcasă cu 19,3%.
Potrivit datelor INS, sacrificările de păsări au crescut cu 2% şi producţia de carne a crescut tot cu 2% faţă de iunie 2020, în timp ce, raportat la luna precedentă, sacrificările au urcat cu 4,2%, iar greutatea în carcasă a scăzut cu 0,9%.
Greutatea medie în carcasă consemnată în luna iunie 2021 a fost de 169 kilograme la bovine, 92,8 kilograme la porcine, 12,3 kilograme la ovine/caprine şi 1,6 kilograme la păsări.
INS precizează că datele lunare privind sacrificările totale de animale şi păsări sunt obţinute prin însumarea datelor provenite din cercetarea statistică lunară pentru unităţile industriale specializate (abatoare), care furnizează date privind producţia de carne (numărul de capete sacrificate, greutatea în viu şi greutatea în carcasă a acestora). Cercetarea statistică este de tip exhaustiv (datele se colectează de la circa 200 de operatori economici) şi se adresează tuturor întreprinderilor din întreaga ţară care au activitate principală sau secundară "Producţia şi conservarea cărnii". De asemenea, sunt folosite şi estimări ale sacrificărilor din afara abatoarelor, respectiv numărul de animale şi păsări sacrificate şi greutatea în viu a acestora realizate de specialiştii direcţiilor agricole judeţene ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Greutatea medie în carcasă reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă totală şi numărul de animale sau păsări sacrificate.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus