Maramureş: O asociaţie a crescătorilor tradiţionali de porci critică ideea de preţuri fixe pentru Mangaliţa şi Bazna
23/01/18 12:04 Adăugat în: Stiri agricultura | Stiri agricole
Menţinerea unui preţ impus la achiziţia raselor de porci Mangaliţa şi Bazna printr-un program lansat de Ministerul Agriculturii ar putea fi aproape imposibilă, iar piaţa ar trebui lăsată să-şi fixeze singură preţurile, a declarat luni preşedintele Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici din Maramureş, Ioan Tătăran, fermier şi crescător a celor două rase de porci.
"Este de bun augur hotărârea Guvenului de a sprijini financiar în perioada 2018-2020 fermierii care cresc cele două rase de porci, încurajând readucerea în ferme a celor două rase, cândva extrem de populare în România (...) Lumea este deja interesată peste tot prin ţară şi e un semn pozitiv că putem recupera ceea ce părea la un moment dat pierdut. În schimb am o uşoară reţinere în ceea priveşte HG prin faptul că se impune un preţ de achiziţie de 25 de lei şi preţ la sacrificare la 11 lei/ kg, viu la predare, iar porcul trebuie să aibă cel puţin 130 de kg. Consider că n-au ce căuta astfel de impuneri de preţuri, trebuie lăsată piaţa să dicteze preţul de achiziţie-vânzare. Acum, preţul de piaţă la livrare oscilează între 35- 40 de lei/kg. Un purcel nu poate fi înţărcat la şase săptămâni, el trebuie să aibă 8-10 săptămâni ca să fie înţărcat pentru că e rasă mult mai sensibilă în prima etapă a vieţii", a spus Ioan Tătăran.
Acesta consideră că subvenţiile alocate crescătorilor pentru rasele de porci Mangaliţa şi Bazna ar trebuie orientate în primul rând către fermierii care deţin scroafele pentru purcei şi vieri, care asigură perpetuarea rasei, lăsând în schimb piaţa de comercializare să se autoregleze în funcţie de ofertă-cerere.
Acesta a mai menţionat că pentru ca porcul să fie livrat spre sacrificare la greutatea de 130 de kilograme trebuie ţinut în condiţii prielnice, iar creşterea şi mediul joacă un rol important în dezvoltarea animalului.
"Porcul ajunge la greutatea de 130 kg de la un an, un an şi jumătate, depinde de condiţiile în care e ţinut. Dacă e ţinut într-un ţarc mic şi este alimentat intensiv, atunci ajunge mai repede la greutatea potrivită, 130 kg (...) Dar reţeta şi modul de creştere a animalului e cel mai important. Esenţial e ca porcul să alerge, să stea mult în soare, să râme în pământ, doar aşa se poate obţine o carne de calitate superioară a precizat Ioan Tătăran.
Fermierul din judeţul Maramureş, care s-a implicat de mai mulţi ani pentru readucerea în atenţie a raselor de porci Mangaliţa şi Bazna, spune că micii dar şi marii fermieri merită să facă o asemenea investiţie pentru calitatea cărnii deosebite.
"Există deja o emulaţie la nivel naţional în ceea ce priveşte creşterea raselor Mangaliţa şi Bazna. În ultimii 3-4 ani, micii fermieri, dar şi cei medii au luat un avânt mai ales că mulţi consumatori solicită astfel de produse, îndeosebi preparate din carne de Mangaliţa. La nivelul judeţului Maramureş avem între 70- 80 de persoane, mici fermieri care cresc în număr mare cele două rase de porci, iar crescători individuali sunt, de asemenea, într-un număr foarte mare. Carnea de porc Mangaliţa deţine nişte calităţi deosebite, având până la 80% acizi graşi nesaturaţi, acizi care se mai găsesc în uleiul de măsline şi în cel de somon. Asemenea carne este recomandată spre consum, fireşte ponderat, bolnavilor cu suferinţe cardiovasculare sau celor cu diabet zaharat. Carnea e mult mai bună, mult mai savuroasă în comparaţie cu altă carne de porc", a declarat Ioan Tătăran.
Acesta a mai arătat că cele două rase de porci nu sunt prea pretenţioase în privinţa alimentaţiei şi orice ţăran dornic să se implice în creşterea animalelor s-ar putea descurca.
"Am vrut să readuc în atenţia publică rasele de porci Mangaliţa şi Bazna pe considerentul că tatăl meu a crescut ani îndelungaţi asemenea rase de porci şi cunosc calităţile gustative a cărnii.(...) E şi o rasă de porci uşor de ţinut, nu sunt animale pretenţioase şi orice gospodar cât ar fi de necăjit ar putea să ţină acasă asemenea porci numai cu resturile alimentare din gospodărie, dar şi cu buruienile care pot fi consumate de animale", a spus Ioan Tătăran.
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici din Maramureş a mai subliniat că la nivel naţional se înregistrează peste 350.000 de capete de porc din cele două rase, însă sprijinirea fermierilor de către Ministerul Agriculturii nu va diminua importul de carne de porc pentru piaţa din România.
Guvernul a aprobat, în 10 ianuarie, o schemă de sprijin financiar pentru crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa, de care vor beneficia în perioada 2018-2020.
"Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susţinere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creşterea, îngrăşarea şi livrarea porcilor din rasele Bazna sau Mangaliţa către un procesator/altă persoană juridică, potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa de miercuri a Guvernului. La această schemă de ajutor de minimis participă, pe baze contractuale, furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, crescătorii de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa şi procesatorii/alte persoane juridice care desfăşoară activităţi de prelucrare şi conservare a cărnii, activităţi de comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne, activităţi de comerţ cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern.
Executivul mai precizează că, potrivit acestui program de sprijin, crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul producţiei primare, vor primi cu titlu gratuit un număr par de purcei, minim 2 şi maxim 10, pentru creştere, îngrăşare şi livrare către un procesator cu care au încheiat contract în acest sens.
"Purceii pentru creştere şi îngrăşare sunt preluaţi de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, în baza unui contract de livrare şi transportaţi crescătorilor de porci. Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiţi cu titlu gratuit din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulţirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel", mai spune Guvernul.
Pentru a beneficia de acest program crescătorii de porci trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de eligibilitate, printre care: să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar veterinar, să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică, să primească cu titlu gratuit un număr par de purcei, minim 2 şi maxim 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract.
"În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, crescătorii de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa şi procesatorii/alte persoane juridice pot solicita înscrierea în Program, în baza unei cereri, care se depune la direcţia agricolă judeţeană (DAJ), care îi înregistrează în registrele unice corespunzătoare, precum şi în registrul de evidenţă al ajutorului de minimis. Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 mil. lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, de la bugetul de stat", precizează Guvernul.
Sursa: AGERPRES
Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus