Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

MADR: Elevii vor primi fructe, lapte şi produse de panificaţie prin noua iniţiativă "Programul pentru Şcoli"

minister-1
Programele anterioare de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli, respectiv de distribuire a laptelui în şcoli, se unifică în "Programul pentru Şcoli", sub aceleaşi reguli şi principii de implementare, începând cu anul şcolar 2017 - 2018, a anunţat, vineri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă.

Dezbaterile privind modificarea legislaţiei la nivel european, în sensul unificării celor două programe, au fost demarate în anul 2014. Cele două componente ale programului sunt: distribuţia de fructe, legume, lapte şi produse lactate şi măsuri educative.
Potrivit sursei citate, noul program pentru şcoli pune accent pe distribuirea produselor proaspete, posibilitatea transferului de fonduri între cele două scheme de până la 20% o singură dată pentru un an şcolar şi încadrarea cheltuielilor generate de distribuţie şi măsuri educative, pentru cele trei categorii de produse fructe (legume, lapte şi produse lactate) într-un buget european mai restrâns, care include distribuţia şi măsurile educative.
Finanţarea programului pentru şcoli este asigurată în baza Regulamentului 791/2016, fiind prevăzute mai multe activităţi de distribuţie şi consum, pentru mai multe tipuri de produse, sub titulatura "Programul pentru Şcoli".
Bugetul Uniunii Europene pentru România destinat anului şcolar 2017 - 2018 este de 18,1 milioane de euro, stabilit pentru fiecare componentă a programului: schema de fructe şi legume (peste 5,49 milioane de euro) şi schema de lapte (circa 12,61 milioane de euro).
MADR precizează că valoarea totală a programului pentru şcoli al României, în anul şcolar 2017 - 2018, este de circa 81,98 milioane de euro şi include finanţarea din bugetul naţional în valoare de 63,88 milioane de euro.
De asemenea, pentru anul şcolar 2018 - 2019, bugetul UE pentru România depăşeşte 17,61 milioane de euro, din care 6,87 milioane de euro pentru schema de fructe şi legume şi 10,74 milioane de euro pentru schema de lapte.
"Pentru utilizarea cât mai eficientă a bugetului european, România a solicitat pentru anul şcolar 2017-2018, transferul a 20% din fonduri - aproximativ 1.373.370 euro destinat componentei de fructe/legume către componenta de lapte şi produse lactate, ţinând cont de numărul de autorităţi contractante care au încheiat acorduri cadru/contracte de furnizare. De asemenea, România a solicitat repartizarea suplimentară de fonduri neutilizate de alte state membre. În urma acestor demersuri pentru anul şcolar 2017 - 2018, România a obţinut 12.605.204 euro pentru componenta lapte, respectiv 366.256 euro în plus faţă de suma transferată de la componenta fructe - legume", se arată în comunicatul citat.
Conform recomandărilor Ministerului Sănătăţii, pentru un aport de fibre alimentare, elemente minerale sau vitamine care în final înseamnă un aport energetic important, produsele de panificaţie - corn, baton, covrigi simpli sau biscuiţi uscaţi - trebuie preparate din făină integrală, fără adaosuri de zahăr, îndulcitori sau alţi aditivi alimentari, cu posibilitatea de a adăuga amestecuri de seminţe (floarea-soarelui, dovleac, în şi/sau mac).
Pentru asigurarea diversităţii distribuţiei produselor şi pentru a evita instalarea monotoniei în consumul produselor oferite prin Programul pentru şcoli al României, dar şi pentru a acorda prioritate laptelui, se apreciază că o alternare a porţiilor per categorie de produs poate reprezenta o soluţie, respectiv: 3 zile lapte/lactate şi 2 zile legume/fructe.
Potrivit ministerului de resort, distribuţia săptămânală va cuprinde două porţii de fructe şi/sau legume, două porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi cinci porţii de produse de panificaţie, repartizate după cum urmează: porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de covrigi simpli şi/sau biscuiţi uscaţi, iar porţia de lapte şi cea de produse lactate va fi însoţită de corn sau baton.
Totodată, pentru a se asigura un tratament egal, în cazul acordurilor-cadru nou-încheiate de către autorităţile contractante, se pot acorda produsele specificate pentru un număr egal de zile pe săptămână, similar cu prevederile acordurilor-cadru aflate în derulare ale altor autorităţi contractante, cu încadrarea în sumele alocate în buget cu această destinaţie.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus