Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Roşiile româneşti sunt sigure pentru consum

rosii1
Roşiile româneşti sunt sigure pentru consum, anunţă reprezentanţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în condiţiile în care primele rezultate ale analizelor atestă că nu au fost înregistrate depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide.

"Autoritatea Naţională Fitosanitară asigură consumatorii că roşiile existente pe piaţă la această oră, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum şi că produsele de protecţie a plantelor au fost folosite exclusiv în scopul menţinerii sănătăţii plantelor şi că au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari, respectându-se timpul de pauză de la aplicare şi până la recoltare. În plus, în perioada următoare vom intensifica controalele având în vedere numărul mai mare de beneficiari care vor ieşi cu tomate pe piaţă", spun reprezentanţii MADR.
Potrivit sursei citate, de la apariţia primelor tomate şi până în prezent au fost prelevate şi transmise pentru analize 44 probe, fiind eliberate buletine pentru 30 probe, iar acestea nu au înregistrat depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide.
"Rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că niciun consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea", precizează ministerul într-un comunicat remis vineri.
MADR, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, efectuează în această perioadă controale în pieţe şi la locul de
producţie (sere şi solarii) după recoltare în vederea prelevării de probe de roşii de la producătorii înscrişi în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calităţii tomatelor, în special pentru a determina reziduurilor de pesticide.
De asemenea, reprezentaţii instituţiei susţin că se pune accent şi pe normele de prevenţie, nu numai de control, în acest sens fiind menţionată importanţa buletinelor de avertizare emise în funcţie de cultură, riscul atacului de boli şi dăunători şi condiţii climatice.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat joi că termenul de 31 mai, până la care legumicultorii înscrişi în programul "Tomate" trebuie să livreze două tone de produse către piaţă, va fi prelungit.
"În legumicultură am avut întârzieri în plantare şi distrugeri în anumite zone la culturile protejate din cauza temperaturilor scăzute. Până la sfârşitul lunii mai legumicultorii trebuie să livreze întreaga cantitate de tomate, cele două tone, să le distribuie pe piaţă şi să facă dovada că au distribuit. Dar, o asemenea cantitate este pusă sub semnul întrebării, motiv pentru care suntem la această dată în situaţia de a elabora un act normativ pentru prelungirea perioadei, în aşa fel încât să facem ceea ce ce trebuie ţinând cont de condiţiile climatice", a precizat Daea, la o conferinţă pe teme agricole.
Ministrul a subliniat că reaşezarea termenului pentru cei 11.000 de fermieri care s-au înscris în programul "Tomate" este necesară din cauza temperaturilor din această primăvară care le-a creat probleme.
Producătorii agricoli înscrişi în programul de sprijin guvernamental pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru ciclul I aferent anului 2018, au livrat deja primele roşii româneşti în pieţele agroalimentare din Bucureşti.
Până pe 9 mai 2018, au fost primite în total 11.925 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru ciclul I aferent anului 2018, iar cei mai mulţi cultivatori provin din judeţele Olt (3.937), Dolj (1.643) şi Galaţi (1.590). Din totalul solicitanţilor de sprijin în Ciclul I, au definitivat plantarea tomatelor în spaţii protejate un număr de 10.451.
Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative, notează Ministerul Agriculturii.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus