Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Corteva Agriscience™ : Fermierii campioni la floarea-soarelui din județul Brăila

floarea-soarelui-1
Și în acest an floarea-soarelui a fost o cultură importantă în județul Brăila, iar la recoltare, majoritatea fermierilor au fost mulțumiți de rezultatele obținute.

Media producției în această zonă este de 3.300 kg/ha, însă agricultorii care au mizat din nou pe genetica Pioneer au obținut rezultate mult mai bune. Așa cum era de așteptat, și în această zonă vedete au fost hibrizii P64LE25 și P64LE99, care au asigurat peste 4 tone/ha fermierilor campioni.

În localitatea Tătaru - județul Brăila, fermierul cu cea mai mare producție – 4.600 kg/ha, obținută cu hibridul P64LE99 este domnul Marian Bălan. “Lucrez 156 ha, iar în acest an floarea-soarelui am avut pe 70 ha. Am semănat cu porumb și grâu, iar în ceea ce privește tehnologia de cultură, am aplicat 200 kg/ha – complexe triplu 16, am aplicat câte un erbicid, un fungicid și un foliar și am prășit o singură dată. Sunt foarte mulțumit de acest hibrid, îl semăn de mai mulți ani, în jur de 5, iar anul viitor tot acest hibrid îl voi semăna pe 70 ha”, a declarat fermierul campion.

Balan-Marian_1

În cadrul a două societăți, domnul Ricardo Luis lucrează 2.800 ha, dintre care anul acesta au fost semănate 700 ha cu floarea-soarelui. Hibridul P64LE99 este cel care i-a asigurat 4.565 kg/ha și astfel a devenit fermier campion. “A fost un an foarte bun pentru floarea-soarelui, noi am semănat în principal după grâu și 150 ha după porumb. De aceea am arat încă din toamnă, în primăvara am trecut o singură data cu combinatorul și am aplicat la pregătirea patului germinativ triplu 16 -225 kg/ha. Am semănat în perioada 18-26 aprilie, atunci când am aplicat uree – 150 kg/ha. După ce am semănat am aplicat acizi humici, înainte de răsărire, am aplicat un erbicid, Expres și un graminicid, iar înainte am aplicat un tratament cu Acanto Plus și bor. Am recoltat în perioada 3-15 septembrie. Suntem mulțumiți de rezultate, de aceea vom semăna mare parte din suprafața de anul viitor tot cu P64LE99 și cred că vor fi aproximativ 600 ha, pentru că nu am semănat prea multă rapiță”, a punctat fermierul campion.

Ricardo-Luis_2

Un alt fermier campion din județul Brăila este Tarachiu Stan, care a obținut 4.380 kg/ha cu hibridul P64LE99. Acesta lucrează în fermă 128 ha, iar floarea-soarelui a avut în acest an pe 50 ha. “În toamnă curățăm terenul, arăm toamna la 30-35 cm, iar primăvara am trecut de două ori cu combinatorul. La semănat, în prima decadă a lunii aprilie, am aplicat și 250 kg/ha complexe 18.46.0, am semănat devreme și am recoltat devreme, adică între 25 august și 3 septembrie. I-am dat culturii un erbicid și un tratament cu foliar și fungicid, atunci când plantele aveau în jur de 30 cm. Cultura este în neirigat și nici nu am prășit-o. Am fost mereu mulțumiți de producțiile obținute cu hibrizii Pioneer, nu ne schimbăm pe altă firmă pentru nici un motiv”, a declarat fermierul campion. Aceasta a mai adăugat faptul că în următoarea campanie va semăna 50 ha cu hibridul P64LE99.

Tarachiu-Stan_3

Un alt fermier campion din această zonă a țării este domnul Bogdan Nicușor, care lucrează 380 ha, pe 80 ha a semănat în acest an floarea-soarelui și a obținut cu hibridul P64LE99 - 4.370 kg/ha. “Am semănat floarea-soarelui după grâu, așa că în toamnă am arat la 30 cm, după care în primăvară am trecut o dată cu combinatorul și am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și 200 kg/ha complexe 18.46.0. Am mai fertilizat la prășit, în faza de 8-10 frunze, când am aplicat 200 kg/ha de azot. Am aplicat două erbicide, dintre care unul Express, iar înainte de înflorit am aplicat un tratament cu foliar și fungicid. Am recoltat la începutul lunii august și chiar am fost mulțumit, dar și surprins de producție. M-am mai apropiat de 4 tone, dar niciodată nu am depășit această valoare, este clar cea mai bună producție obținută în fermă. Nu am hotărât câte hectare vom semăna anul viitor, depinde cum evoluează campania de toamnă, probabil vor fi în jur de 100 ha. Voi alege hibridul P64LE99, dar și hibrizi noi pe care i-am avut în loturi demonstrative în acest an”, a specificat Bogdan Nicușor.

Bogdan-Nicusor_4

În cadrul societății agricole Initziativa Agricolă, domnul Ferrante Giovani lucrează 818 ha, floarea-soarelui a semănat în acest an pe 221 ha, dintre care 105 ha cu hibrizi Pioneer. Cea mai mare producție i-a asigurat-o P64LE99 - 4.270 kg/ha. În acest an floarea-soarelui am semănat fie după grâu, fie după porumb. Așa că acolo unde a fost grâu am scarificat cu un utilaj mai complex, unde a fost porumb am arat și am trecut o dată cu combinatorul. În primăvară am mai trecut o dată cu combinatorul și am aplicat 150 kg/ha de îngrășăminte complexe 18.46.0. Apoi am semănat în a doua decadă a lunii aprilie, am fertilizat din nou în faza de 8 frunze. Am aplicat 2 erbicide, nu am aplicat tratamente și nici nu am irigat. Am recoltat în jurul datei de 10 septembrie și am fost mulțumit de producție. De aceea și anul viitor voi semăna hibridul P64LE99”, a punctat fermierul campion.

Initziativa-Agricola_5

Gigel Spătaru din localitatea Dudescu lucrează 79 ha, iar floarea-soarelui a avut pe 8 ha. Acesta a devenit fermier campion cu producția de 4.208 kg/ha, obținută cu P64LE99. “Am semănat floarea-soarelui după porumb, în toamnă am arat la 35 cm și am fertilizat cu 11.52.0 – 200 kg/ha. În primăvară am efectuat o trecere cu discul și una cu combinatorul, la semănat la sfârșitul lunii aprilie, atunci când am mai aplicat 200 kg/ha de complexe 20.20.0. Cultura a mai primit două erbicide, încă o fertilizare cu 200 kg/ha de azot în faza de 10-12 frunze a culturii, am irigat 10 ore cu coloană clasică. Am recoltat la finalul lunii august, iar anul viitor voi semăna 10 ha cu hibridul P64LE99”, a declarat fermierul brăilean.

Gigel-Spataru_6

În localitatea Lanurile, județul Brăila, fermier campion a devenit domnul Iulian Văsii, care a obținut 4.200 kg/ha datorită hibridului P64LE25. Acesta lucrează 300 ha, iar floarea-soarelui a cultivat în acest an pe 60 ha, toată suprafața fiind semănată cu cei doi hibrizi de top P64LE25 și P64LE99. “Am semănat floarea-soarelui după grâu și porumb, astfel că am arat în toamnă, apoi în primăvară am trecut cu discul și înainte de semănat cu combinatorul. Am semănat în data de 13 aprilie, atunci când am aplicat și 150 kg complexe 20.20.0. Cultura a mai primit un foliar, două tratamente, două erbicide și o prașilă. Sunt mulțumit de producție, am putut recolta după 20 august, iar acești doi hibrizi îi semăn de când au apărut”, a spus fermierul campion.

Vasii-Iulian_7

Bogdan Gheorghe este un alt fermier campion la floarea-soarelui din județul Brăila, care lucrează 450 ha, iar floarea-soarelui a semănat în acest an pe 80 ha. Hibridul P64LE25 i-a asigurat 4.030 kg/ha. “Am semănat floarea-soarelui după grâu, așa că după recoltat am erbicidat total și am arat la 25-30 cm. În primăvară am pregătit terenul cu discul și combinatorul, am aplicat încă un erbicid și am semănat la începutul lunii aprilie, când am dat și îngrășăminte -180 kg/ha. Am mai aplicat un erbicid Express și unde a fost cazul un antigramineic. Aceasta a fost toată tehnologia”, a punctat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna floarea-soarelui pe aproximativ 100 ha, toată suprafața cu hibridul P64LE25 pentru că mereu a obținut producții foarte bune.

Bogdan-Gheorghe_8

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.


Înapoi la știri


blog comments powered by Disqus