Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Plata avansului pe suprafaţă este întârziată; dacă nu va demara, încep plăţile normale la 1 decembrie

teren-4
Ministrul desemnat pentru portofoliul Agriculturii, Achim Irimescu, speră ca Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) se va ţine de promisiune şi va începe marţi, 17 noiembrie, plata avansului pe suprafaţă din fonduri europene, aşa cum anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în condiţiile în care există deja întârzieri faţă de termenul stabilit de 16 octombrie, pentru cei 53 de euro pe hectar.

“Este întârziat (avansul - n.r) pentru că în anii trecuţi am reuşit, între 16 octombrie şi 30 noiembrie, să plătim cam în fiecare an în jur de 500 milioane de euro pe care Comisia Europeană i-a rambursat până în 15 ianuarie anul viitor. Noi avem banii prevăzuţi în buget', a declarat, luni, ministrul desemnat, după ce a fost avizat de Comisiile de Specialitate din Parlament.
Acesta a precizat că, în cazul în care nu va începe plata avansului, la 1 decembrie vor începe plăţile normale, dar are temeri că bugetul va putea efectua plăţi importante în perioada respectivă.
'Dacă nu demarează avansul, atunci vor începe plăţile normale teoretic la 1 decembrie, dar am dubii că bugetul va putea efectua plăţi foarte importante în perioada respectivă. Una este să ai o sumă pe care o vei vedea returnată până la 15 ianuarie şi alta este să pui la dispoziţie în buget o sumă până la sfârşitul anului, care undeva anul viitor va putea fi rambursată, nu se ştie când, de către Comisia Europeană”, a mai spus Achim Irimescu.

Potrivit sursei citate, ordonanţa pentru avansul pe suprafaţă trebuia semnată de Daniel Constantin, însă, în caz contrar, dacă aceasta nu a fost semnată, va primi girul noului ministru pentru a recupera "acolo unde termenele sunt depăşite".
"Scopul meu este să recuperăm acolo unde termenele sunt depăşite. Eu sunt un pic supărat pe APIA pentru că într-un an de secetă Agenţia de Plăţi trebuia să facă tot pentru că reforma Cioloş s-a terminat în 2013. Sincer, cred că au terminat târziu partea de soft. Acolo este problema. În momentul de faţă sunt o mulţime de ţări care au hotărât să nu dea de avans şi altele care au reuşit să se încadreze în termen", a explicat Irimescu.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat vineri în conferinţa de bilanţ că fermierii vor primi avansul de 53 de euro pe hectar din plăţile directe pe suprafaţă începând de marţi, 17 noiembrie.
"Sigur că pentru anul 2015 trecerea la o nouă Politică Agricolă Comună a făcut ca avansurile să nu vină chiar în octombrie, dar ele vor veni. Am aici directorii agenţiilor de plăţi care mi-au garantat că săptămâna viitoare vor începe plăţile directe, avansul de 53 de euro pe hectar pentru toţi fermierii, pentru toţi cei peste un milion de fermieri care aşteaptă ca aceste plăţi să fie făcute", a spus Constantin.
În 2016, suma aferentă este de 72,69 euro/hectar euro/ha pentru SAPS - Plata Unică pe Suprafaţă şi 5,00 euro/hectar pentru primele cinci hectare şi de 46,75 euro/hectar pentru restul de 25 hectare pentru plata redistributivă.
Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015 este prima din noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014 - 2020 şi aduce schimbări majore, impuse de legislaţia comunitară pentru toate statele membre în ceea ce priveşte schemele de plată pe suprafaţă şi legislaţia aplicabilă, care cuprinde atât partea de activitate din sectorul vegetal, cât şi din cel zootehnic, având reguli noi privind criteriile de eligibilitate.

Potrivit Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, începând cu anul 2015, schemele de plată sunt mult mai diverse şi includ, pe lângă schema de plată unică pe suprafaţă şi ANT, care se menţin, o plată redistributivă, o plată pentru aplicarea practicilor agricole benefice pentru climă şi mediu, o plată pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat şi o schemă simplificată pentru micii fermieri.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus