Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

CEC Bank lansează Creditul APIA - Bunăstare porcine


CEC Bank a încheiat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) şi Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA (FNGCIMM) convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii Măsurii 215 - plăţi privind bunăstarea animalelor - porcine, au anunţat, luni, reprezentanţi ai băncii de economii.

Începând cu 9 noiembrie 2012, CEC Bank, în parteneriat cu APIA, a lansat cel de-al 18-lea produs de creditare destinat beneficiarilor eligibili pentru finanţarea capitalului de lucru, pentru desfăşurarea activităţilor curente, inclusiv pentru plata obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete.
Categoriile de clienţi eligibili care pot accesa aceste credite sunt reprezentate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice care deţin o exploataţie comercială de tip A sau o exploataţie comercială autorizată.
Creditele se acordă în lei, iar valoarea creditului poate fi de până la 80%-85% din valoarea sumelor menţionate în adeverinţele emise de APIA, în funcţie de performanţa financiară a clientului.
Costurile practicate în prezent de CEC Bank pentru finanţarea acestor clienţi sunt dobânzile între 9,4% şi 9,9%, în funcţie de clasa de performanţă financiară în care se încadrează clientul şi un comision de gestiune de 0,25%, aplicat la valoarea creditului acordat şi perceput la acordarea creditului. Rambursarea creditelor se va face integral la data primirii sumelor cuvenite beneficiarilor, dar nu mai târziu de data stabilită în Convenţia încheiată de bancă cu APIA şi FGCR/FNGCIMM sau în actele adiţionale ulterioare.

"Prin încheierea acestui parteneriat, CEC Bank confirmă, încă o dată, implicarea în acordarea sprijinului clienţilor care solicită finanţare pentru desfăşurarea activităţilor în domeniul agriculturii, reuşind să ofere clienţilor condiţii avantajoase de creditare", arată Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus