Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Plăţile pentru ajutorul de minimis acordat celor afectaţi de secetă se vor face în noiembrie


Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent marţi în judeţul Ialomiţa, a declarat că proiectul de Hotărâre privind ajutorul de minimis acordat agricultorilor ale căror terenuri au fost afectate de secetă va fi pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului de sâmbătă, 1 septembrie.

"Hotărârea de guvern referitoare la ajutorarea celor care au între unu şi 10 hectare şi care au fost afectaţi de secetă probabil că va fi aprobată în şedinţa de sâmbătă, 1 septembrie, după care, în cursul lunii septembrie, aceştia vor depune cererile şi eu sper ca de la 1 noiembrie sau 15 noiembrie să se înceapă plăţile efective", a spus Daniel Constantin.
Legat de problema irigaţiilor din România, ministrul Agriculturii susţine că principala sa preocupare în acest mandat este aceea de a pune pe picioare un sistem de irigaţii funcţional, pentru că, în opinia acestuia, nu se pot plăti la nesfârşit compensaţii financiare de la bugetul de stat.

"Acest lucru nu se poate face însă pe termen scurt şi avem nevoie să implementăm un plan pe termen mediu şi lung. Din acest punct de vedere, am depus o solicitare Comisiei Europene şi vreau să vă spun că există un acord de principiu ca de la 1 ianuarie 2014 să începem reabilitarea sistemului de irigaţii din România. Mă refer aici la sistemul de irigaţii din proprietatea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) care poate deservi 800.000 de hectare. Principalii beneficiari sunt cei din sudul şi estul României. Acolo sunt zonele cele mai expuse la aceste pericole. Nu putem veni an de an cu compensaţii financiare de la bugetul de stat sau cu acele alocaţii financiare, ci trebuie să rezolvăm problema de fond şi anume refacerea sistemului de irigaţii. Dacă am fi avut un sistem de irigaţii funcţional, anul acesta nu am fi fost puşi în situaţia de a da zeci sau chiar sute de milioane de euro despăgubiri", a mai afirmat ministrul.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus