Creşterea şi dezvoltarea plantelor se vor desfăşura mai lent, în special în depresiunile nordice şi centrale
20/11/15 13:18 Adăugat în: Stiri agricultura | Stiri agricole
Procesele de creştere şi dezvoltare ale plantelor se vor desfăşura uşor mai lent, în special în depresiunile nordice şi centrale, în timp ce aprovizionarea cu apă în cultura grâului de toamnă se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim, în majoritatea zonelor de cultură, relevă prognoza agrometeorologică valabilă pentru perioada 19 - 25 noiembrie, publicată, joi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Din punct de vedere meteorologic, vremea va intra într-un proces de răcire treptată, devenind normală sub aspect termic în cea mai mare parte a ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 4 şi 16 grade Celsius, maximele vor oscila între 3 şi 22 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între -3 şi 13 grade Celsius, în toate zonele de cultură.
La nivelul solului (adâncimea de 10 cm) temperatura medie diurnă va înregistra valori cuprinse între 4 şi 13 grade Celsius, optime parcurgerii fazelor incipiente de vegetaţie (germinare, răsărire, înfrunzire) la culturile de rapiţă, orz şi grâul de toamnă semănate în perioada optimă. De asemenea, se întrevăd precipitaţii predominant sub formă de ploi locale, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), însoţite de intensificări temporare ale vântului, în aproape toată ţara. Totodată, în prima parte a perioadei, cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.
În ceea ce priveşte situaţia agrometeorologică, prognoza ANM arată că aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-50 cm, în cultura grâului de toamnă se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim, în majoritatea zonelor de cultură. Pe de altă parte, deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi izolat puternică) se vor înregistra în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, estul Munteniei, sud-vestul şi local în sudul Transilvaniei şi nord-estul Banatului.
"În condiţiile agrometeorologice menţionate, ritmurile de vegetaţie la culturile de câmp şi pomi-viticole vor fi, în general, normale în cea mai mare parte a ţării, iar spre sfârşitul intervalului procesele de creştere şi dezvoltare ale plantelor se vor desfăşura uşor mai lent, în special în depresiunile nordice şi centrale. Pe ansamblu, starea de
vegetaţie a plantelor se va menţine bună şi medie în semănăturile efectuate în perioada optimă şi pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, respectiv medie şi slabă în culturile înfiinţate tardiv şi pe arealele agricole unde se vor semnala în continuare deficite moderate de apă în sol', se precizează în prognoza de specialitate.
De asemenea, în funcţie de data semănatului, speciile de orz şi grâu de toamnă vor parcurge diferite faze de vegetaţie, respectiv: germinare (90-100%), răsărire (60-100%) şi apariţia frunzei a treia (30-100%), mai avansate fiind culturile semănate în perioada optimă aflate la înfrăţire (10-100%). Sub aspect fenologic, rapiţa se va afla predominant la răsărire (70-100%) şi înfrunzire (7-14 frunze), pe întreg teritoriul agricol. Viţa-de-vie va parcurge stadiul de repaus biologic, iar la pomii fructiferi se vor definitiva fazele de maturare a lemnului, îngălbenirea şi căderea masivă a frunzelor, speciile fiind bine adaptate la condiţiile de iernare, în toate plantaţiile.
În general, lucrările agricole specifice (eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, fertilizări, recoltarea de pe ultimele suprafeţe) se vor efectua în bune condiţii, cu excepţia zilelor cu precipitaţii, notează ANM.
Sursa: AGERPRES
Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus