Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

''Pachetul privind laptele'' consolidează poziţia producătorilor europeni de lactate în cadrul lanţului de aprovizionare

lapte-4
Comisia Europeană (CE) a publicat joi cel de-al doilea raport privind funcţionarea aşa-numitului ''Pachet privind laptele'' - măsurile lansate în 2012 pentru a consolida poziţia producătorilor europeni de lactate în cadrul lanţului de aprovizionare, se arată într-un comunicat al forului comunitar.

După trei ani de punere în aplicare, fermierii europeni folosesc din ce în ce mai mult instrumentele oferite de pachetul privind laptele, precum negocierile colective de clauze contractuale prin intermediul organizaţiilor de producători sau utilizarea contractelor scrise.
Măsura care permite negocierea colectivă este concepută astfel încât să consolideze puterea de negociere a producătorilor de lapte, în timp ce contractele scrise oferă fermierilor transparenţă sporită şi o mai bună trasabilitate, se arată în comunicat.
''Raportul arată că există măsuri pe care le putem lua la nivelul UE pentru a asigura o poziţie mai bună a fermierilor producători de lactate în cadrul lanţului de aprovizionare. Urmând după raportul Grupului operativ pentru pieţele agricole de săptămâna trecută, acest raport este o nouă manifestare a măsurilor luate pentru a aplica politicile în domeniu, în contextul programului de lucru al Comisiei pentru 2017'', a declarat comisarul UE pentru Agricultură, Phil Hogan.
Raportul examinează şi posibilităţile suplimentare pe care le au fermierii producători de lactate. De exemplu, el evidenţiază potenţialul a două instrumente-cheie ale Pachetului privind laptele - organizaţiile de producători (OP) şi negocierile colective - care nu sunt încă valorificate pe deplin de către statele membre, de organizaţiile de producători şi de agricultori, şi schiţează diferitele modalităţi de creştere a eficacităţii lor, atât la nivelul UE, cât şi la nivelul statelor membre.
În particular, statele membre sunt încurajate să ia măsurile necesare pentru a stimula înfiinţarea unor organizaţii de producători care să întreprindă acţiuni colective ce depăşesc negocierea colectivă, crescând astfel ponderea producătorilor în cadrul lanţului de aprovizionare cu lapte. În afara acestor recomandări, ar trebui să se ia în considerare extinderea rolului Organizaţiilor interprofesionale (OIP).
Pentru ca întregul potenţial de posibilităţi ale pachetului privind laptele să se materializeze, raportul concluzionează că ar trebui să fie luată în considerare o extindere a aplicării sale după 2020.
Adoptat prin codecizie în 2012, Pachetul privind laptele viza consolidarea poziţiei producătorilor de lactate în cadrul lanţului de aprovizionare cu produse lactate şi pregătirea sectorului pentru un viitor mai orientat către piaţă şi mai sustenabil, urmărind, în particular, să extragă învăţăminte de pe urma crizei din 2009 de pe piaţa produselor lactate. Statele membre au la dispoziţie opţiunea de a impune obligativitatea contractelor scrise între fermierii şi procesatorii din sectorul laptelui, ceea ce permite fermierilor să negocieze clauzele contractuale în mod colectiv, cu anumite limitări.
Pachetul stabileşte şi normele specifice la nivelul UE pentru organizaţiile interprofesionale, permiţând actorilor din lanţul de aprovizionare cu produse lactate să dialogheze şi să desfăşoare anumite activităţi, iar statele membre au posibilitatea, în anumite condiţii, să aplice norme prin care să reglementeze oferta de brânzeturi DOP/IGP. Pachetul implică, de asemenea, o serie de măsuri de sporire a transparenţei pe piaţă.
Măsurile prevăzute în pachetul privind laptele se vor aplica până la jumătatea anului 2020. Comisia a fost mandatată să prezinte un raport în 2014 şi în 2018 cu privire la situaţia de pe piaţă şi la punerea în aplicare a măsurilor. Aceste rapoarte (către Parlamentul European şi Consiliu) ar trebui să evalueze, în particular, efectele asupra producătorilor de lapte şi asupra producţiei de lapte din regiunile defavorizate şi să cuprindă eventualele stimulente menite să încurajeze fermierii să intre în acorduri de producţie în comun. În cadrul Pachetului privind solidaritatea, lansat de comisarul Phil Hogan în septembrie 2015, al doilea raport, prevăzut pentru 2018, a fost devansat în 2016 şi a fost publicat joi.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus