Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare, în scădere cu 43,4% în primul semestru


Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare s-a diminuat cu 43,4% în primul semestru din acest an, totalizând 406,67 milioane de euro, faţă de 718,92 milioane de euro în perioada similară din 2011, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Exportul României de produse agroalimentare în ţările intra şi extra comunitare a depăşit 1,74 miliarde de euro, până la finele lunii iunie 2012, la o cantitate de 3,478 milioane tone, topul încasărilor fiind în continuare dominat de porumb, ţigări şi grâu.
În primele şase luni ale anului 2011 au fost exportate 2,233 milioane de tone de produse agroalimentare în valoare de 1,41 miliarde de euro. La şase luni, exporturile României au crescut cu 55,7 procente în cantitate şi cu 23,4% ca valoare.
Pe de altă parte, importurile au înregistrat o creştere uşoară în primele şase luni ale anului, cu 0,88%, valoarea acestora totalizând 2,154 miliarde de euro, faţă de 2,135 miliarde euro la finele lunii iunie 2011. Cantitatea de produse agroalimentare importată în primul semestru a depăşit 2,81 milioane tone, în scădere cu doar 1,78% faţă de primul semestru din 2011.

Potrivit datelor MADR, cel mai exportat produs pe pieţele intra şi extracomunitare a fost porumbul, care a adus României încasări de peste două ori mai mari decât anul trecut datorită preţului ridicat înregistrat la cereale. În primul semestru, România a exportat o cantitate de 1,622 milioane de tone de porumb, în valoare de peste 424 milioane euro, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2011 exporturile au fost la jumătate, de numai 725.062 tone, iar încasările de 221,553 milioane euro. Din exportul de ţigări de foi, trabucuri şi ţigarete - 16.215 tone - s-au încasat 226,8 milioane de euro până la finele lunii iunie 2012.
De asemenea, locul trei la exporturi a fost ocupat de grâu şi meslin, care au adus 146,22 milioane de euro pentru o cantitate de 711.605 tone. În perioada similară din 2011 au fost exportate pe pieţele intra şi extra comunitare circa 154.894 tone de grâu şi meslin, în valoare de 36,181 milioane de euro.

În ceea ce priveşte importurile de produse agroalimentare, tot porumbul a ocupat prima poziţie cu 549.509 tone, în valoare de 147,66 milioane euro, urmat de zahăr din trestie sau sfeclă cu 184.723 tone, valorând 108,966 milioane euro şi de carnea de porc proaspătă, refrigerată cu 63.020 tone, în valoare de 105,203 milioane euro.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus