Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Daniel Constantin: Fermierii vor avea posibilitatea să plătească apa pentru irigaţii fără pierderile înregistrate în sistem


Fermierii vor avea posibilitatea să plătească apa pentru irigaţii fără pierderile înregistrate în sistem, ceea ce înseamnă o reducere a costurilor cu 10-15%, a anunţat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.

"A fost elaborat şi va fi semnat un ordin de ministru prin care Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va factura Organizaţiilor de udători costul de apă fără pierderile pe care le plăteau şi le suportau fermierii până acum pe canalele de distribuţie. Am ajuns la un acord cu Apele Române şi astfel fermierii nu vor suporta pierderile pe care le avem pe acest traseu al irigaţiilor din cauza faptului că acele canale nu sunt suficient de bine impermeabilizate sau lucrările nu sunt aşa cum ar fi trebuit'. Estimăm că va exista astfel o reducere a costurilor de 10-15 %", a precizat Constantin.
Potrivit acestuia, volumul de apă care s-a pierdut până la data de 7 august pe aceste canale este estimat la aproximativ 29 milioane de metri cubi de apa.
De asemenea, ministrul a precizat că prin măsura de finanţare 125 din PNDR poate fi retehnologizat sistemul de irigaţii, iar sumele alocate acestei măsuri vor putea fi suplimentate.
"Putem vorbi de o reducere a costurilor cu 20% deoarece toate organizaţiile de udători au posibilitatea să retehnologizeze motoarele şi staţiile de pompare pe care le au în administrare, iar motoarele de care vorbim sunt de 20 chiar şi de 40 de ani în funcţiune şi costurile pe care le au sunt extrem de mari. Am luat în aceste zile măsura ca bugetul iniţial de 25 de milioane de euro pe care îl are măsura 125 din PNDR pe ultima sesiune din luna septembrie să fie suplimentat cu o sumă care va fi stabilită ulterior şi va fi evaluată în funcţie de proiectele care se vor depune"', a spus ministrul.
Estimările reprezentaţilor Ligii Naţionale a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii arată că vor fi depuse 60 de proiecte pe acestă măsură, iar plafonul maxim al unui proiect nu va depăşi suma de un milion de euro.
"Credem că avem nevoie de o suplimentare a bugetului cu 25 până la 30 de milioane de euro. Există această disponibilitate mai ales că în această perioadă suntem în discuţii cu reprezentanţii CE să modificăm PNDR, ceea ce ne-ar permite să facem realocări în cadrul aceleiaşi axe, dar şi în cadrul celor patru axe din PNDR. Sprjinul acestor organizaţii de udători pentru refacerea sistemului de irigaţii este de 100% sprijin nerambursabil", a adăugat ministrul.
Potrivit şefului MADR, în 2012 a fost contractată pentru irigaţii o suprafaţă de 258.000 ha, iar până la data de 7 august au fost udate 254.000 ha, cu 22.000 de hectare mai mult decât ceea ce s-a irigat săptămâna trecută, iar la udarea întâi sunt 120.000 de ha.
"Acesta este şi efectul primei măsuri pe care am luat-o prin care fermierii în loc să plătească 250 de lei pe mia de metri cubi de apă plătesc astăzi doar 200 de lei, o reducere pentru cei care beneficiază de sistemul de irigaţii", a mai spus ministrul Agriculturii.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus