Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Ministrul Agriculturii: România va sprijini sectorul producţiei bio cu cinci milioane de euro, în 2013

daniel-constantin-4
România va sprijini sectorul producţiei bio cu cinci milioane de euro în 2013, sumele provenind din fondurile europene de garantare agricolă (FEGA), a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.

"Până în prezent, România a sprijinit sectorul producţiei bio cu plăţi din fondurile europene de garantare agricolă de trei milioane de euro, dar acestea au crescut în 2013 la cinci milioane de euro. Este o creştere importantă pentru sector, dar insuficientă pentru amploarea sectorului în momentul de faţă şi pentru ceea ce va urma după 2014", a spus şeful MADR.
Acesta a precizat că România şi-a manifestat dorinţa de a obţine statutul de 'Ţara Anului' la târgul Biofach, care se desfăşoară în perioada 13-16 februarie 2013, la Nurnberg şi unde va fi prezentă cu 55 de expozanţi.
"România şi-a manifestat dorinţa şi a fost desemnată 'Ţara Anului' la cel mai mare târg destinat agriculturii ecologice din lume şi participă cu 55 de expozanţi, patru asociaţii din domeniu şi trei organisme de control. Agricultura ecologică din România are un ritm de creştere anuală de 23%. Dacă în 2010 existau 3.155 de operatori, în 2012 avem 26.736 de operatori, iar suprafeţele au crescut considerabil şi au adus produse care se află pe pieţele internaţionale la un grad ridicat de competitivitate. Vor exista şi concursuri care arată calitatea vinurilor şi există şanse ca România să câştige anumite competiţii, iar vinurile româneşti să fie medaliate", a adăugat ministrul.
Potrivit sursei citate, firmele prezente la târg îşi desfăşoară activitatea în domeniile cerealelor şi oleaginoaselor, fructelor de pădure, plantelor medicinale, mierii de albine, vinurilor, produselor de panificaţie, dulceţurilor, lactatelor, cosmeticelor, inputurilor, acvaculturii, fructelor proaspete, precum şi în domeniul ouălor.
Suprafaţa pe care va expune România la Biofach se ridică la 630 de metri pătraţi.
Deschiderea oficială a târgului, fixată în data de 13 februarie, va avea loc în prezenţa ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, şi a reprezentanţilor germani, fiind urmată de vizitarea Pavilionului României.
În zilele de 14 şi 15 februarie 2013 vor avea loc mai multe conferinţe şi dezbateri privind viitorul agriculturii ecologice şi avantajele consumului de alimente bio, unde vor fi prezenţi, pe lângă premierul român Victor Ponta şi alţi oficiali din România, şi miniştri ai agriculturii din statele comunitare, precum şi comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, şi reprezentanţi ai Federaţiei Internaţionale a Mişcării pentru Agricultură Ecologică (IFOAM) şi ai Organizaţiei Europene a Producătorilor Agricoli COPA-COGECA.
Având un ritm mediu anual de creştere de 23%, dezvoltarea exponenţială a sectorului ecologic din România este dovedită în principal de creşterea numărului de producători implicaţi, concomitent cu multiplicarea suprafeţelor cultivate în sistem ecologic. Dacă în anul 2010 existau 3.155 de operatori în sectorul de agricultură ecologică, în 2011 numărul acestora a crescut de trei ori, pentru ca în 2012 acesta să crească de 11,8 ori, fiind înregistraţi 26.736 de operatori implicaţi în producţia, procesarea şi comercializarea produselor ecologice. În ceea ce priveşte sectorul de produse procesate, în anul 2012 s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de procesatori, de la 48 unităţi în anul 2007 la 103.
La capitolul suprafeţelor exploatate în sistem ecologic, dacă în 2007 suprafaţa totală cultivată după metoda de producţie ecologică a fost de 131.448 hectare (din care 46.865 suprafaţă în conversie şi 84.585 suprafaţă certificată ecologic), la nivelul anului 2012 aceasta se ridica la 450.000 de hectare, culturile din flora spontană fiind colectate de pe circa 520.000 de hectare. În 2012, suprafeţele în sistemul ecologic au crescut cu 45% faţă de anul 2011, reprezentând circa 3,38% din totalul suprafeţei agricole utilizate a României.
Potrivit datelor furnizate de Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică "Bio România", consumul intern de produse ecologice certificate reprezintă doar 2% din totalul alimentelor consumate, deşi aproape 70% din produsele provenite din mediul rural românesc pot fi clasificate ca fiind naturale şi ecologice.
Piaţa românească de produse ecologice totalizează în prezent circa 80 de milioane de euro, jumătate din această valoare provenind din produsele româneşti, respectiv din miere, vin şi panificaţie, iar cealaltă jumătate din importuri realizate în special de marii retaileri.
Importul de produse ecologice a crescut anual, prin implicarea hipermarketurilor în distribuţia cu amănuntul a acestora. Astfel, în 2007, valoarea importurilor era de circa cinci milioane de euro, pentru ca în 2011 să ajungă la o valoare estimată de aproape 75 de milioane de euro, conform datelor existente în piaţă.
Datele Bio România arată că valoarea exporturilor româneşti de produse ecologice se ridică la 200 de milioane de euro, un procentaj de circa 70 - 80% din producţia de produse ecologice a României fiind exportată anual. Cele mai exportate sunt cerealele, mierea, fructele de pădure şi foarte puţin produse procesate, precum brânzeturi, vinuri sau produsele de panificaţie.
În toamna anului trecut, fermierii români au început exporturile de cereale bio, în special porumb, în SUA şi Canada, pe baza parteneriatului încheiat între Uniunea Europeană şi Statele Unite în domeniul comerţului cu produse ecologice.

Biofach reprezintă cea mai mare expoziţie mondială de produse ecologice, ce se caracterizează prin diversitatea produselor, prin prisma participării a peste 2.500 de firme expozante din peste 90 de ţări, o suprafaţă de expunere de 88.500 de metri pătraţi şi mai mult de 44.500 de vizitatori, din care peste 20.000 din afara Germaniei.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus