Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Daniel Constantin: Pe 16 octombrie va începe plata avansurilor din subvenţii pentru cei un milion de fermieri înscrişi la APIA

daniel-constantin-4
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a declarat luni, la Bacău, că în data de 16 octombrie va începe plata avansurilor din subvenţii pentru cei peste un milion de fermieri care şi-au depus cererile de finanţare la APIA.

“În următoarele două săptămâni 680 de milioane de euro vor ajunge în conturile fermierilor, adăugându-se celorlalte subvenţii în valoare de 618 milioane de euro venite pe Axa 2. Îmi iau această promisiune, de a face tot posibilul ca să nu fie întârzieri, având convingerea că principalul motiv pentru care în ultimii doi s-au înregistrat rezultate bune în agricultura românească este acela că am reuşit să plătim la timp toate aceste sume către fermieri. Avem, în continuare, angajamentul tuturor celor care lucrează în Ministerul Agriculturii, inclusiv din structurile regionale, că vom face bine toate lucrurile pentru a întâmpina aşteptările pe care le au fermierii , mai ales în această perioadă", a afirmat ministrul Daniel Constantin.
El a menţionat că aceste plăţi vor fi demarate în această perioadă 'la cererea expresă a premierului Victor Ponta'.
Ministrul Constantin a prezentat şi ''o statistică de ultimă oră" în ceea ce priveşte comerţul cu produse agro-alimentare. "Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când lucrurile oricum au mers bine şi pe zona de export, cifra de exporturi cu produse agroalimentare a crescut cu 300 de milioane de euro. Aşa încât o să avem al doilea an consecutiv cu un export de produse agroalimentare superior importului. Este încurajator acest rezultat", a subliniat ministrul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii i-a însoţit, luni, pe premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea într-o vizită în judeţul Bacău în cursul cărei au fost analizate stadiul de implementare unor proiecte şi programe de investiţii în judeţ, finanţate din fonduri europene sau prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus