Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Daniel Constantin: Plăţile pe suprafaţă din bugetul naţional vor atinge nivelul maxim pe care îl putem acorda


Fermierii români ar putea primi o subvenţie la hectar de circa 170-180 de euro pe hectar în campania 2012-2013 pentru combaterea efectelor secetei din acest an, din care plăţile complementare de la bugetul de stat ar putea atinge nivelul maxim care poate fi acordat, respectiv 60 de euro la hectar, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.

"Pentru diminuarea efectelor secetei am convenit cu fermierii să fie înlocuită măsura privind despăgubirea fermierilor cu suplimentarea fondurilor pe care fermierii le pot primi din bugetul naţional. Intenţionăm să creştem nivelul plăţilor naţionale complementare pe suprafaţă astfel încât se putem acorda în total nivelul mediu pe hectar din UE, respectiv 170-180 de euro. Efortul de la bugetul de stat va fi de circa 350 de milioane de euro", a precizat Constantin.
În acest an fermierii au primit circa 132 de euro la hectar, din care 100 de euro a reprezentat suma provenită din fondurile europene, iar diferenţa de la bugetul de stat.
O altă măsură pentru combaterea efectelor secetei anunţată de ministrul Agriculturii vizează acordarea ajutorului de minimis persoanelor fizice pentru suprafeţele arabile, efortul financiar de la buget fiind de 40 de milioane de euro.
"Un număr important de fermieri, persoane fizice vor beneficia de acest ajutor, atât cei înregistraţi la APIA cât şi cei ale căror suprafeţe sunt mai mici de un hectar. Din estimările noastre este vorba de 558.000 de fermieri care deţin o suprafaţă de două milioane de hectare de terenuri arabile din totalul de 9 milioane. Suma maximă reprezintă 7.500 de euro pe exploataţie, iar resursele financiare de la buget ajung la 40 de milioane de euro", a adăugat şeful MADR.

Fondurile necesare pentru aceste măsuri vor fi suportate în procent de 50% din bugetul acestui an, iar diferenţa din bugetul anului 2013.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus