Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Daniel Constantin: Agricultura a însemnat 5,6 - 5,8% ca şi venituri în PIB, în 2013, iar industria alimentară 6,2%

camp-7
Agricultura a însemnat, anul trecut, 5,6 - 5,8% ca şi venituri în Produsul Intern Brut (PIB), iar industria alimentară a adus la PIB 6,2%, a declarat, joi, ministrul agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţa de profil.

"Agricultura, ca şi venituri în Produsul Intern Brut, a însemnat anul trecut 5,6 - 5,8%, iar industria alimentară a adus 6,2% a din PIB. Am început încet - încet să redevenim ceea ce ne doream odată din punct de vedere al calităţii, dar şi al cantităţii, dar şi din punct de vedere al exporturilor. Anul 2013 a reprezentat o premieră, pentru că, după 20 de ani, am reuşit să echilibrăm balanţa comercială şi am exportat mai mult decât am importat. Am avut un plus pe exporturi de 325 milioane de euro, faţă de un deficit în 2012 de aproape 800 de milioane de euro", a spus Constantin.
Acesta a precizat că, prin fondurile europene care vor veni prin PNDR, "avem datoria să continuăm această politică de creştere a importanţei agriculturii româneşti".
"Trebuie să menţinem, dacă nu chiar să creştem, nivelul de producţie şi, de asemenea, trebuie să creştem şi să îmbunătăţim calitatea produselor pe care le vom promova pe piaţa naţională şi internaţională", a adăugat ministrul agriculturii.
România a exportat, în 2013, produse agroalimentare în valoare totală de peste 5,098 miliarde de euro, cu 1,183 miliarde de euro mai mult faţă de anul precedent (plus 30,2%), şi a încheiat anul cu un plus de aproape 325 milioane de euro la balanţa comercială pe acest segment, primul excedent din ultimii 20 de ani, potrivit datelor remise, duminică 16 martie, de Ministerul agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Importurile de produse agroalimentare au depăşit uşor valoarea de 4,773 miliarde de euro, consemnând o creştere de 2,4% comparativ cu valoarea înregistrată în anul 2012. Raportat la anul anterior, livrările intracomunitare s-au majorat cu 10,9%, iar exporturile în ţări terţe au crescut cu 72,4%.
În acest context, excedentul comercial al schimburilor României de produse agroalimentare în anul 2013 a fost de 324,9 milioane de euro, în creştere faţă de nivelul de 301,1 milioane euro la finele lunii noiembrie 2013 şi comparativ cu un deficit de 745,5 milioane euro în anul 2012, precizează madr.
Principalul produs exportat de România a fost grâul, livrările externe crescând cu 433,6 milioane de euro faţă de valoarea exporturilor de grâu din 2012, rezultat al dublării cantităţii exportate (peste 4,773 milioane de tone).
"Comparativ cu anul precedent, în 2013 s-au obţinut venituri suplimentare la majoritatea grupelor de produse agroalimentare exportate: seminţe de floarea-soarelui (+215,1 milioane de euro), seminţe de rapiţă (+150,8 milioane de euro), porumb (+134,5 milioane de euro), orz (+69,6 milioane de euro), ţigări (+51,2 milioane de euro), turte din extracţia grăsimilor vegetale (+33,1 milioane de euro), produse de brutărie-patiserie (+17,3 milioane de euro), preparate şi conserve din carne (+16,3 milioane de euro), brânzeturi (+10 milioane de euro)'', se arată în comunicatul citat.
Pe de altă parte, carnea de porc, zahărul, şroturile de soia, produsele de brutărie-patiserie şi preparatele alimentare s-au situat pe primele locuri în structura importurilor din anul 2013. Comparativ cu anul 2012, factura importurilor a fost mai scăzută în principal la zahăr (- 82,1 milioane de euro), porumb (- 70 milioane de euro), ulei de floarea-soarelui (- 51,6 milioane de euro) şi tutun brut (mai puţin cu 12,4 milioane de euro), creşteri fiind înregistrate la unele grupe de produse, cum ar fi: citrice, boabe de soia, brânzeturi, ciocolată, banane, ţigări, preparate pentru hrana animalelor şi carne de porc.
Deficitul comercial agricol al schimburilor intracomunitare, în scădere faţă de anul 2012, a fost supracompensat de surplusul obţinut din comerţul cu ţările terţe (peste 1,207 miliarde de euro), ceea ce a condus la rezultatul pozitiv al balanţei pentru anul 2013.

Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agricol al României: livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 58,4%, iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 80,9%.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus