Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Daniel Constantin: Staţiunile de cercetare vor putea accesa fonduri europene ca orice fermier

cercetare-1
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat, luni, că "în premieră prin noul Program de Dezvoltare Rurală universităţile au primit undă verde ca staţiunile care sunt proprietatea acestora să poată aplica pentru fonduri europene ca orice alt fermier".

"Am notificat Comisia Europeană prin Programul de Dezvoltare Rurală şi din observaţiile pe care le-am primit zilele trecute nu există nicio menţiune, deci Comisia nu respinge această facilitate pe care am creat-o staţiunilor de cercetare-dezvoltare", a mai declarat ministrul Constantin.
Ministrul a mai spus că a rămas de rezolvat o singură problemă, anume "faptul că staţiunile de cercetare-dezvoltare nu au personalitate juridică".
Daniel Constantin a vizitat luni staţiunea viniviticolă "Pietroasele" din judeţul Buzău, unde conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Sanitar-Veterinară i-a prezentat ultimele cercetări în domeniu, precum şi noile plantaţii viticole, peste 70 de hectare create prin reconversie.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus