Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Ministrul Daniel Constantin: Procesul de convergenţă care vizează subvenţiile agricole la hectar - obligatoriu


Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat marţi că procesul de convergenţă care vizează subvenţiile agricole la hectar pentru România este obligatoriu şi doreşte ca media acestei subvenţii să fie în 2014 de 180 de euro la hectar.

"Plata pe suprafaţă ar fi trebuit să ajungă în România în 2016 la o medie de 180 de euro pe hectar. În momentul de faţă negociem pentru a ajunge în 2014 la această medie. Când (n.r. preşedintele Băsescu) a vorbit însă de convergenţă preşedintele a spus că nu e o chestiune obligatorie. Nu este vorba de obligativitate, este vorba de necesitatea acestui proces de convergenţă. Pentru că dacă pentru România plata este stabilită la 160 de euro pe hectar, în Franţa plata este de 363 de euro pe hectar, în Cehia 240 de euro pe hectar. Dacă la Consiliul European din 22-23 noiembrie se va accepta propunerea preşedintelui de mărire la şase ani a procesului de convergenţă asta înseamnă buget mai mic, asta înseamnă că fermierul român poate ajunge la media din Franţa sau Cehia cel mai devreme în 2020, cel mai târziu în 2022", a spus Daniel Constantin, la Parlament.

El a explicat că "procesul de convergenţă este unul care face parte din reforma Politicii Agricole Comune care nu poate fi legiferată, aşa cum spunea preşedintele, în lipsa unui buget" şi că Ministerul Agriculturii a pus la dispoziţia lui Traian Băsescu un întreg aparat pentru a reprezenta cât mai bine interesele fermierilor la Bruxelles.
Daniel Constantin a explicat că e important ca România să se lupte pentru un buget cât mai consistent, ca rata de co-finanţare pentru România să rămână la 15% şi nu la 25%.
"În lipsa acestor reglementări extrem de important pentru noi gradul de accesare pe fonduri europene va fi în continuare redus", a mai spus ministrul Agriculturii.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus