Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Prima versiune a măsurilor de finanţare PNDR 2014 - 2020 a fost publicată spre consultare pe site-ul MADR

teren-5
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat marţi versiunea consultativă a fişelor măsurilor de finanţare a investiţiilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, iar începând de săptămâna viitoare vor începe consultările în cadrul unor grupuri de lucru cu toţi actorii implicaţi în dezvoltarea viitorului program.

Potrivit documentului, pe noul PNDR vor fi disponibile 8,015 miliarde de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), aceste sume fiind orientate către 14 măsuri principale.
Sumele cele cele mai importante vor fi alocate către măsura privind investiţiile în active fizice, care are prevăzute fonduri de 2,057 miliarde de euro cu submăsurile dedicate modernizării fermelor, procesării şi infrastructurii, dar şi către măsura privind dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor cu circa 800 de milioane de euro. Jumătate din această sumă va merge către instalarea tinerilor fermieri.
De asemenea, măsura privind serviciile de bază şi reînnoirea satelor în mediul rural are alocată o sumă de 1,1 miliarde euro, iar măsurile de mediu şi climă - 2,38 de miliarde de euro.
Principalele priorităţi ale PNDR 2014-/2020 sunt modernizarea şi creşterea viabilităţii exploataţiilor agricole prin consolidarea acestora, deschiderea către piaţă şi procesarea produselor agricole, încurajarea întineririi generaţiilor de agricultori prin sprijinirea instalării tinerilor fermieri, dezvoltarea infrastructurii rurale de bază ca precondiţie pentru atragerea investiţiilor în zonele rurale şi crearea de noi locuri de muncă şi implicit la dezvoltarea spaţiului rural.
De asemenea, se urmăreşte încurajarea diversificării economiei rurale prin promovarea creării şi dezvoltării IMM-urilor în sectoarele nonagricole din mediul rural şi încurajarea dezvoltării locale plasate în responsabilitatea comunităţii prin intermediul abordării programului LEADER, care îmbunătăţeşte competitivitatea, calitatea vieţii şi diversificarea economiei rurale, precum şi combaterea sărăciei şi excluderii sociale.

Nu în ultimul rând, prin noul PNDR se doreşte promovarea sectorului pomicol, ca sector cu nevoi specifice, prin intermediul unui subprogram dedicat.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus