Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Fondurile nerambursabile disponibile pentru dezvoltarea fermelor zootehnice au fost epuizate; fermierii au solicitat 97 de milioane de euro

oi-2
Fondurile nerambursabile disponibile în acest an pentru investiţii în dezvoltarea fermelor zootehnice, respectiv 80 de milioane de euro, au fost solicitate integral înainte de 31 octombrie 2016, termenul limită al sesiunii, a anunţat joi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

De la deschiderea sesiunii pentru submăsura 4.1 'Investiţii în exploataţii agricole', componenta sector zootehnic, în data de 28 aprilie 2016, au fost depuse pentru finanţare 100 de proiecte de investiţii, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 97 milioane de euro.
"AFIR a primit solicitări de finanţare în limita plafonului de depunere a proiectelor (96 milioane de euro), respectiv 120% faţă de suma alocată pe sesiune. După încheierea evaluării de către experţii AFIR, proiectele vor fi selectate în funcţie de punctajul obţinut la criteriile de selecţie de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare", se arată în comunicat.
Selecţia proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile în 2016 pentru sM 4.1, componenta sector zootehnic, care este de 80 de milioane de euro.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus