Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Egidio Maschio, preşedintele grupului Maschio Gaspardo SpA: '"n România am devenit primii prăducători"


În Italia lovită de criza economică, multe întreprinderi rezistă şi încearcă să considere criza ca pe un element pozitiv, un imbold pentru a creşte, pentru a reconstrui. Egidio Maschio, preşedintele grupului Maschio Gaspardo SpA, explică cum se poate face acest lucru, într-un interviu acordat marţi jurnalistului Gianni Favero de la cotidianul milanez Corriere della Sera.

Egidio Maschio, în vârstă de 70 de ani, din Padova, regiunea Veneto /nord/, declară că, în ultimul an, a luat 182 de avioane pentru a călători şi pentru a vinde maşini agricole pe pieţele din întreaga lume, fără teamă, inclusiv în Libia şi în Irak. Pentru că aşa trebuie să facă un antreprenor, pentru ca întreprinderea sa să crească. Maschio conduce un grup industrial care, în 2011, a avut o cifră totală a afacerilor de 200 de milioane de euro şi care a făcut investiţii de 20 de milioane de euro într-un an, pentru cercetare şi dezvoltare. Maşinile sale agricole au fost vândute în toate colţurile lumii. "Dacă Nasa cere un sfat pentru a fertiliza solul lunar, întreprinderea noastră este gata să intervină", a declarat Maschio în acest interviu.

Întrebat despre concurenţa cu care trebuie să se confrunte, la nivel internaţional, Maschio răspunde: "Concurenţa există, dar eu o văd ca pe un motiv pentru a merge înainte. Concurenţa înseamnă că acest sector este în creştere. În agricultură există multe posibilităţi, iar mie nu îmi este frică de nimic. Eram în Libia când a izbucnit războiul, iar acum lucrez în Irak, unde situaţia nu este tocmai liniştită. Dar noi nu trebuie să ne oprim din aceste motive".

Societatea lui Maschio continuă să facă investiţii şi cercetare, continuă să cumpere întreprinderi, pe toate continentele. "Banii pentru a face investiţii se găsesc la bancă. În ciuda crizei, unele bănci acordă împrumuturi. Am multe datorii, dar întreprinderile pe care le cumpăr sunt întreprinderi sănătoase, iar numărul angajaţilor continuă să crească. Recent, am angajat 100 de persoane într-una din fabricile noastre din Italia", declară Maschio în interviul publicat de cotidianul milanez menţionat.

"Pentru a pătrunde pe pieţele din străinătate, trebuie să produci în ţările respective, noi producem maşini mari, nu se pot transporta. Continuăm să căutăm în lume întreprinderi specializate în sectorul agroalimentar. În România am devenit primii producători, la maşinile pentru lucrarea terenurilor agricole, ideale pentru a ne putea extinde în ţările din estul Europei. În China şi în India avem însă nevoie de instrumente mai puţin costisitoare şi cu dimensiuni mai mici", a mai declarat Egidio Maschio.

"Criza este o binecuvântare şi cel mai mare imbold pentru a te pune din nou în discuţie şi pentru a reconstrui", relevă preşedintele grupului Maschio Gaspardo în interviul publicat de Corriere della Sera.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus