Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

România, ţara anului la Biofach 2013; convenţia va fi semnată pe 1 noiembrie la Bucureşti


Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică - "Bio-România" în parteneriat cu Romexpo va organiza joi, 1 noiembrie, conferinţa internaţională 'Romanian Organic Forum', în cadrul căreia vor fi semnate convenţiile prin care România va fi declarată "Ţara Anului" la cel mai mare târg destinat produselor ecologice din lume "BioFach - Nurenberg - 2013".

Potrivit datelor furnizate de Asociaţia Bio-Romania, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va deschide lucrările conferinţei şi va semna convenţiile cu partea germană. De asemenea, organizatorii germani ai târgului de produse ecologice vor prezenta conceptul pavilionului naţional al României pentru acest eveniment.
Pentru prezentarea unor produse bio cât mai diverse la acest târg, Asociaţia Bio România a început o campanie de colectare a informaţiilor de la producătorii români interesaţi să îşi exporte produsele pe pieţele internaţionale, până în prezent 40 de producători fiind interesaţi de participarea la cel acest târg.
Producătorii români certificaţi ecologic se pot înscrie pe site-ul asociaţiei dacă vor să participe la acest eveniment, asociaţia intenţionând să creeze o bază de date cu aceştia.Datele vor fi centralizate şi prezentate într-un catalog şi pe website-ul asociaţiei, care va avea secţiuni în mai multe limbi de circulaţie internaţională. "În acest fel, clienţii şi participanţii la târgul din Germania vor avea informaţiile necesare unei eventuale colaborări", a declarat preşedintele Bio-România, Marian Cioceanu.

În fiecare an în luna februarie are loc cel mai mare târg destinat produselor ecologice din lume, în Nuremberg, Germania. BioFach are loc sub patronajul IFOAM (Federaţia Internaţională a Mişcărilor din Agricultura Ecologică) şi împreună cu BÖLW (Federaţia Germană a Industriei Alimentare Ecologice) ca organizaţie naţională susţinătoare. Astfel, BioFach garantează calitatea constantă a produselor expuse prin criterii stricte de admitere. BioFach este prezent pe 5 continente cu propriile sale evenimente în Japonia, Statele Unite ale Americii, America de Sud, China şi India. România a participat pentru prima dată cu pavilion naţional la Biofach în anul 2007.
Conferinţa internaţională Romanian Organic Forum, desfăşurat la 1 noiembrie, îşi propune să aducă împreună operatorii din agricultură ecologică, alături de specialişti reputaţi din ţară şi străinătate, pentru a face cunoscute ultimele tehnologii utilizate în sistemul agriculturii ecologice, strategiile de marketing, legislaţia din domeniu precum şi viziunea viitoarei Politici Agricole Comune în domeniul agriculturii ecologice.
Conferinţa este organizată astfel încât să aducă publicului noi idei, informaţii şi metode de a atinge succesul demarării unei afaceri în sistem ecologic, la eveniment fiind aşteptaţi experţi din România, Polonia, Ucraina, Germania, Austria şi Sri Lanka.

Potrivit Bio-România, interesul consumatorilor faţă de produsele ecologice este în continuă creştere în Europa şi în lume, iar România se aliniază în prezent la acest trend.
"Această creştere se referă atât la consumul de produse ecologice de pe piaţa internă, cât şi la producţia şi exportul de produse ecologice neprocesate. Mulţi operatori români din agricultura ecologică (fermieri, procesatori şi comercianţi) au remarcat această dezvoltare şi paşii făcuţi deja în organizarea acestei pieţe, devenind interesaţi de producerea de produse ecologice", a precizat preşedintele Bio-România.
Anul 2000 a fost anul în care s-a putut vorbi oficial despre agricultura ecologică în România, fiind anul în care s-a adoptat cadrul legislativ şi când s-au înregistrat oficial 17.000 ha de terenuri certificate ecologic. În 2012, suprafaţa cultivată în sistem ecologic a depăşit 350.000 de hectare.
În urma demersurilor făcute de Asociaţia Bio - România către Ministerul Agriculturii pentru solicitarea sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeană fermierilor care practică agricultura ecologică, după anul 2010 numărul de fermieri înregistraţi oficial a crescut fără precedent, România devenind ţara cu cea mai mare creştere a fermierilor ecologici din lume. Dacă în 2010 erau oficial înregistraţi 3.300 de operatori în agricultura ecologică, în anul 2011, numărul acestora a ajuns la peste 10.000, iar în 2012 au fost înregistraţi la Ministerul Agriculturii peste 24.000 de operatori.

Romanian Organic Forum se va desfăşura în cadrul celui mai mare târg de Agricultură şi Industrie Alimentară - INDAGRA. Pe durata conferinţei va fi organizată şi o miniexpoziţie de prezentare a produselor ecologice.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus