Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Germania eutanasiază 45.000 de păsări după descoperirea mai multor cazuri de gripă aviară

pasari-4
Autorităţile germane au finalizat în weekend sacrificarea a aproximativ 45.000 de curcani şi alte câteva mii de păsări urmează să fie eutanasiate săptămâna aceasta, după ce virusul gripei aviare H5N8 a fost descoperit la mai multe ferme, transmite Reuters.

Virusul a fost detectat la o fermă din Dahme-Spreewald, în estul landului Brandenburg, iar în nordul landului Schleswig-Holstein au fost sacrificate alte 3.000 de păsări, deşi încă nu se ştie dacă a fost vorba de virusul H5N8.
În ultimele săptămâni, virusul H5N8 a fost descoperit la mai mult de 500 de păsări sălbatice din Germania. Cu toate acestea, cazurile de infectare a păsărilor din crescătorii au fost rare, după ce Guvernul de la Berlin a introdus o serie de norme sanitare dure pentru a evita contactul cu păsările sălbatice, inclusiv ordonând fermierilor să ţină închise păsările.
Epidemiile din Germania sunt mult mai reduse decât cele din Franţa, unde au fost sacrificate aproximativ 800.000 de raţe, după confirmarea unor cazuri de gripă aviară în sud-vest, principala regiune unde se produce foie gras.
În decembrie, autorităţile din landul Saxonia Inferioară, în nordul Germaniei, au derulat operaţiuni de sacrificare a aproximativ 55.000 de curcani, pui şi raţe, după ce virusul gripei aviare H5N8 a fost descoperit la mai multe ferme.
Mai multe ţări europene şi asiatice au descoperit cazuri de gripă H5N8 în ultimele săptămâni, iar unele state au ordonat fermierilor să ţină păsările închise. Coreea de Sud a mobilizat armata pentru a ajuta la cea mai mare operaţiune de sacrificare a păsărilor din cauza răspândirii gripei aviare, urmând să fie eutanasiate alte 1,6 milioane de păsări în zonele afectate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.
În România, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că monitorizează sever comerţul intracomunitar şi verifică toate transporturile de păsări care vin din ţările unde, în ultima perioadă, au fost diagnosticate focare de gripă aviară, pentru a preveni pătrunderea bolii pe teritoriul României.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus