Apicultorii vor primi un ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine; suma va acoperi o parte din pierderile de producţie
13/09/16 15:13 Adăugat în: Stiri agricultura | Stiri agricole
Apicultorii vor primi un ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine, suma urmând să acopere o parte pierderile de producţie înregistrate în acest an din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a declarat, vineri,
preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, la Târgul Naţional al Mierii.
"Acest ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine promis de Ministerul Agriculturii ne va ajuta să ne putem păstra numărul de familii de albine şi pentru a le putea hrăni deoarece am fost afectaţi la principalele culesuri, la rapiţă, salcâm şi floarea soarelui. Avem promisiunea că săptămâna viitoare va ieşi o Hotărâre de Guvern privind ajutorul de 15 lei pe familia de albine, în condiţiile în care noi am cheltuit anul acesta în jur de 250 de lei pe familie. E un lucru înţelept că ministerul a găsit înţelegerea de a ne spijini, chiar dacă nu ne putem acoperi cheltuielile pe care le-am făcut, este un semnal că apicultura este recunoscută şi avem un sprijin din partea statului român", a spus Fetea.
Acesta a precizat că în 2016 costurile pentru susţinerea unei familii de albine au crescut cu 50 - 60 de lei pentru acordarea suplimentelor de hrană.
"Din calculele noastre, în fiecare an noi cheltuim în medie pe o familie de albine în jur de 200 de lei, şi aici intră schimbul ramelor, mătcilor, fagurelui, tratamente şi nu vorbim de munca noastră pe care nu o cuantificăm niciodată. În schimb, anul acesta am cheltuit 250 de lei, chiar 260 de lei, în medie. Aceste sume în plus au apărut în condiţiile în care am fost obligaţi să dăm hrană albinelor, siropuri, dar din păcate nu recuperăm prin producţia realizată decât 40-45%. Primim aceşti 15 lei şi asta înseamnă că mai recuperăm până la 50 - 55%. Din păcate noi depindem mult de natură, pentru că albina nu poate să iasă la zbor pe vânt, pe frig şi ploaie şi să mai facă şi producţie. Din ceea ce am observat, totul se întâmplă ciclic: din trei ani avem unul bun sau bunicel şi doi nu din punct de vedere al producţiei", a explicat şeful ACA.
ACA este cea mai reprezentativă asociaţie profesională la nivel naţional cu 21.000 de apicultori înregistraţi în 2015, în timp ce România numără la nivel naţional în jur de 35 - 37.000 de apicultori şi în jur de 300 de forme asociative.
"E bine că există mai multe forme asociative în sector, dar ar trebui să ţinem mult mai aproape pentru că atunci când mergem la minister vorbim fiecare pe limba lui şi nu ajungem la nicio o concluzie. Din păcate, noi formele asociative nu am putut fi niciodată de comun acord pentru a susţine un punct comun de vedere, doar în binele apiculturii, nu în al unei asociaţii", a mai spus Fetea.
Bucureştenii sunt aşteptaţi în acest weekend la ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, eveniment organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă Băneasa.
Cei peste 100 de expozanţi vor fi prezenţi cu miere, produse apicole obţinute direct din stupină precum şi cu suplimente nutritive, medicamente, cosmetice etc. Organizatorii susţin că preţurile sunt similarea cu cele din ediţia de primăvară din acest an dar şi faţă de cea din toamna anului trecut.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, şi deţine un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine.
ACA este o asociaţie înfiinţată în 1958, singura cu acoperire naţională, care are 40 de filiale judeţene şi societăţi comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele şi materialul genetic necesar.
Sursa: AGERPRES
Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus