Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

MADR: Spaţii de vânzare rezervate producătorilor agricoli, în toate pieţele agroalimentare din România (proiect)

piata-legume-1
Toate cele 500 de pieţe agroalimentare existente la nivel naţional vor avea obligaţia să organizeze spaţii de vânzare distincte rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli, care deţin un carnet de comercializare a produselor agricole, potrivit proiectului Ordonanţei de Urgenţă referitoare la stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

“În cadrul structurilor de vânzare cu amănuntul organizate în zonele publice, indiferent de forma de administrare, publică sau privată, este obligatorie organizarea de spaţii de vânzare distincte care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deţinătoare ale unui carnet de comercializare. Procentul de alocare a spaţiilor de vânzare este de minimum 20% din totalul spaţiilor de vânzare existente. Comercializarea cu amănuntul a produselor din sectorul agricol obţinute pe gospodăria/ferma proprie de către producătorii agricoli persoane fizice se face pe baza documentului de identitate şi a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol", se arată în document.
Proiectul prevede şi procedura de obţinere a atestatului de producător, respectiv a documentului care confirmă capacitatea deţinătorului de a desfăşura o activitate economică în sectorul agricol şi regimul de utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sector.
În prezentul proiect de act normativ nu au mai fost prevăzute date despre cardul de acces în pieţe pentru producători.
Potrivit proiectului, atestatul de producător cuprinde informaţii şi date privind temeiul legal al eliberării atestatului, numele şi prenumele producătorului agricol, denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată, respectiv efectivele de animale, care sunt înregistrate în Registrul Agricol deţinut de unitatea/subdiviziunea administrativ teritorială pe a cărei rază se află ferma/gospodăria, producţiile estimate a fi obţinute, producţiile estimate a fi destinate comercializării.
Valabilitatea atestatului de producător este de un an calendaristic de la data emiterii.

"Atestatul de producător se eliberează la cerere producătorilor agricoli persoane fizice, care optează pentru desfăşurarea unei activităţi economice în sectorul agricol. Atestarea profesională a solicitanţilor se realizează de către structuri asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, constituite conform legii şi organizate la nivel judeţean/regional/naţional, care se înregistrează în acest scop la primăriile unităţilor/subdiviziunilor administrativ teritoriale. Pentru unităţile/subdiviziunile administrativ teritoriale la care nu s-au înregistrat structuri asociative, atestarea profesională a solicitanţilor se asigură de către entităţi teritoriale din subordine, sau în coordonare, care sunt mandatate în acest scop de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", se menţionează în document.
De asemenea, proiectul mai prevede şi regimul de întocmire şi utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol, respectiv a documentului utilizat de persoana fizică care deţine atestat de producător, pentru exercitarea actului de comerţ cu ridicata sau cu amănuntul, a produselor agricole obţinute în ferma/gospodăria proprie.
Tipărirea carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol revine în sarcina consiliilor judeţene/consiliul general al municipiului Bucureşti, care le distribuie unităţilor/subdiviziunilor administrativ teritoriale la solicitarea acestora. Costurile generate de tipărirea carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol se suportă de consiliile judeţene/consiliul general al municipiului Bucureşti, iar sumele cheltuite de acestea se reconstituie prin grija unităţilor/subdiviziunilor administrativ teritoriale din preţul achitat de solicitanţi pentru eliberarea acestora.
Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol se eliberează la cerere solicitanţilor, de către primarii unităţilor/subdiviziunilor administrativ teritoriale pe a căror rază se află ferma/gospodăria în care se obţin produsele estimate a fi destinate comercializării. Primăriile unităţilor/subdiviziunilor administrativ teritoriale ţin evidenţa carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol printr-un registru special deschis în acest sens.
"Prima filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, care conţine datele privind identitatea producătorului agricol, informaţii privind suprafeţele cultivate şi/sau animalele deţinute care să reflecte grupele de produse vegetale/grupele de animale stabilite din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi producţiile estimate a fi destinate comercializării, este semnată de primarul localităţii şi rămâne nedetaşabilă la carnet", arată documentul.

Potrivit regimului de utilizare a filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, primul exemplar se înmânează cumpărătorului, al doilea exemplar se păstrează de vânzător, iar al treilea exemplar se păstrează la carnet. Carnetele utilizate, conţinând al treilea exemplar al filelor, se depun la primăria
unităţii/subdiviziunii administrativ teritoriale care a emis carnetul. Aceste prevederi se aplică obligatoriu pentru orice fel de livrare de produse agricole, în orice cantitate şi structură sortimentală, indiferent de calitatea cumpărătorului, respectiv persoana fizică sau persoană juridică.
Filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol deţinute de cumpărătorul persoană juridică se păstrează şi se arhivează timp de 10 ani, acestea reprezentând documente justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate a achiziţiilor.
De asemenea, pe parcursul transportului produselor achiziţionate de la producători agricoli pe baza carnetului de comercializare, în scop comercial sau pentru autoconsum, cumpărătorul trebuie să deţină fila din carnet care justifică provenienţa mărfii.
În cazul transportului de produse agricole efectuat de producătorii agricoli persoane fizice, de la locul de deţinere la locul de comercializare în regim cu ridicata sau cu amănuntul, aceştia completează o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, corespunzător cantităţilor şi structurii sortimentale transportate.
Carnetele utilizate constituie documentul justificativ pe timpul transportului, a desfacerii mărfii şi a eventualelor retururi ale produselor necomercializate.
Unităţile administrativ teritoriale/subdiviziunile municipiului Bucureşti au obligaţia de a comunica trimestrial organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală informaţii cu privire la beneficiarii carnetelor de comercializare emise, precum şi datele cuprinse în acestea.
Sancţiunile prevăzute în proiect pentru persone fizice şi juridice arată că nerespectarea prevederilor din acest act normativ se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, dar şi cu confiscarea cantităţilor de produse din sectorul agricol transportate. De asemenea, pentru administratorii pieţelor se prevede o amendă de la 10.000 de lei la 15.000 de lei.
Filiera de comercializare a acestor produse agricole în regim de vânzare cu amănuntul şi cu ridicata la nivel naţional cuprinde peste 500 de pieţe agroalimentare permanente din care circa 400 sunt pieţe urbane aflate în marea majoritate în proprietate şi administrare privată sau în proprietate publică şi administrare privată, precum şi existenţa a peste 700 de structuri de vânzare temporare organizate în mediul rural.

Certificatele de producător emise în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 661/2001 pot fi utilizate până la expirarea perioadei de valabilitate a vizei aplicate pe acestea, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2013.
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2014.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus