Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Ministrul Daniel Constantin: "Agricultura, o ramură cu risc scăzut în creditare"

daniel-constantin-4
O serie de măsuri care urmează a fi întreprinse, în perioada următoare, în vederea cresterii competitivitatii agriculturii, precum şi câteva dintre cele mai urgente probleme cu care se confrunta sectorul agricol si mediul rural din România au fost prezentate de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-un interviu acordat cotidianului Bursa.

În prezent, mediul agricol din România şi fermierii, implicit, se confrunta cu o serie de probleme în functie de dimensiunea exploatatiei si de specificul activitatilor agricole. Mare parte a acestor probleme vin pe fondul efectelor crizei financiare, aspect care se reflecta în resurse materiale si financiare insuficiente, a menţionat ministrul Daniel Constantin.
Un alt aspect care contribuie la o performanta redusa a sectorului agricol, la ora actuala, este reprezentat de terenul agricol care este, în mare parte, fragmentat, farâmitat în fâsii înguste, dar si lipsa unei intabulari clare a terenurilor cu destinatie agricola. Ministrul Agriculturii spune, de asemenea, că mediul rural mai este afectat de o serie de factori precum depopularea satelor, migrari ale tinerilor catre mediul urban, terenurile nelucrate de catre proprietarii vârstnici, precum si lipsa fortei de munca specializata.
“Ca atare, aceasta acumulare de factori care planeaza asupra mediului rural de la noi din tara duce la anumite dificultati în absorbtia fondurilor europene, în special pentru investitii, dar si la o slaba organizare a producatorilor agricoli în forme de asociere”, spune ministrul în interviu.

Precaritatea domeniului agricol se reflecta, de altfel, si în reticenta bancilor atunci când trebuie sa ofere credite pentru diverse activitati din acest sector al economiei, arată, de asemenea, ministrul Daniel Constantin.
“Băncile joaca un rol foarte important în procesul de absorbtie a fondurilor alocate tarii noastre în domeniul agriculturii, iar în ultimii ani acestea au devenit un veritabil partener de colaborare cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si cu cele doua agentii de plati subordonate ministerului. Ca atare, institutiile bancare au început sa lanseze produse de creditare specifice, destinate sectorului agricol. Personal, am sustinut întotdeauna ca o buna comunicare si colaborare cu bancile este benefica pentru fermieri, care pot obtine credite pe termen scurt în conditii mai avantajoase, fara sa le fie solicitate garantii suplimentare”, arată, în context, Daniel Constantin.
Ministrul spune că în ultima perioada agricultura a devenit o ramura cu risc scazut în creditare, acest aspect fiind demonstrat în special de creditele acordate în baza adeverintelor eliberate de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultură (APIA) în cadrul mai multor forme de sprijin implementate de APIA. Totodată, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) s-a implicat activ în facilitarea relaţiilor dintre bănci şi fermieri, de-a lungul timpului.
Potrivit ministrului, competitivitatea sectorului agricol depinde, în mod invariabil, de asocierea producătorilor, atât pe filiera cât şi în scopul comercializarii în comun sau al negocierii. Totodata, sporirea competitivitatii agriculturii este influentata si de starea sistemului de irigatii si de finantare, motiv pentru care ministerul are în plan o serie de initiative care sa rezolve aceste carente.

Daniel Constantin vorbeşte şi despre proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan către persoane fizice, proiect la care reprezentanţii din minister lucrează în prezent. Potrivit acestuia, principalele aspecte reglementate prin intermediul acestui proiect de lege vizeaza, pe lânga vânzarea si cumpararea terenurilor agricole situate în extravilan, si dreptul de revânzare, dreptul de preemtiune, comasarea terenurilor precum si înfiintarea Agentiei pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus