Daniel Constantin: Cu banii PNDR 2014-2020 trebuie să dezvoltăm agricultura atât cantitativ, cât şi calitativ
08/07/15 11:14 Adăugat în: Stiri agricultura | Stiri agricole
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat vineri, în vizita din judeţul Arad, că în următorii ani, prin cei 9,5 miliarde de euro la dispoziţie pentru dezvoltare rurală, agricultura României trebuie să se dezvolte
atât cantitativ, cât şi calitativ, inclusiv în ceea ce priveşte integrarea producţiei şi exportarea unor produse alimentare prelucrate, cu valoare adăugată mai mare.
"Dincolo de chestiunile punctuale, mă bucur că mergem peste tot, la nivel de comună, să îi informăm pe oameni care sunt avantajele. Iar ca observaţie generală, doresc să spun că avem astăzi, Strategia de dezvoltare a agriculturii pe următorii şapte ani, certificată prin acest PNDR şi cu surse de finanţare. În perioada următoare, agricultura ar trebui să se dezvolte atât sub aspect calitativ, cât şi cantitativ prin aceste fonduri pe care le avem la dispoziţie - 9,5 miliarde euro, dar pe de altă parte şi din punct de vedere al integrării producţiei, pentru că trebie să trecem la pasul următor: producem, exportăm mult, trebuie să aducem valoare adăugată”, a afirmat Daniel Constantin.
Caravana PNDR de informare a fermierilor s-a aflat joi şi vineri în localităţile arădene Şagu, Covăsânţ, Seleuş şi Scodor, ministrul Daniel Constantin afirmând că e important ca oamenii să ştie că pentru noul program aferent 2014-2020 s-au făcut unele simplificări importante pentru derularea proiectelor. Potrivit acestuia, una dintre simplificările foarte importante faţă de PNDR 2007 - 2013 şi pe care fermierii nu o cunosc este faptul că nu mai trebuie să vină cu toate avizele la depunerea proiectului, ci numai dacă proiectul va fi declarat eligibil.
De asemenea, Daniel Constantin a arătat că se fac eforturi pentru a reduce decalajul existent pe zona de legume şi frunte în ceea ce priveşte balanţa comercială, în primul rând prin evitarea acestor importuri.
“Noi producem suficient cât să asigurăm autoconsumul la nivel naţional. Problema este că nu suntem suficient de bine organizaţi pentru ca produsele să ajungă la piaţă. Ele se vând în formă neorganizată, iar multe merg spre zona de autoconsum. Trebuie şi aici să îi ajutăm pe fermieri să facă pasul următor. Am vorbit atât ieri cât şi azi cu fermierii despre constituirea grupurilor de producători, despre crearea de cooperative pe principii moderne, nu pe principiul vechilor cooperative. Şi din acest punct de vedere, nu numai că venim cu finanţări nerambursabile mai mari cu 20%, dar şi suntem în discuţii cu Ministerul Finanţelor Publice să venim cu facilităţi pentru cei care înţeleg să se asocieze în astfel de forme, grupuri sau cooperative, în vederea producerii şi chiar a comercializării în comun a produselor”, a arătat ministrul.
În continuare, Constantin a mai spus că în comuna Seleuş, o localitate eminamente legumicolă, a aflat că nu mai puţin de 24 de tineri localnici legumicultori au accesat măsura de investiţii pentru tinerii fermieri.
“I-am informat că din 25 martie avem deschisă această măsură, de astă dată cu 50.000 de euro nerambursabili pentru fiecare, săptămâna viitoare deschidem şi măsura pentru fermele mici, care înseamnă o altfel de formă de sprijin mai consistentă pentru fermele de subzistenţă: 15.000 de euro, tot nerambursabili. Competiţia va fi probabil foarte mare, pentru că sunt disponibile doar 150 de milioane euro pentru 10.000 de gospodării la nivel naţional”, a mai spus ministrul.
Sursa: AGERPRES
Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus