Hunedoara: Seceta a lovit puternic culturile de porumb şi cartofi
29/07/15 10:34 Adăugat în: Stiri agricultura | Stiri agricole
Seceta din acest an a lovit puternic culturile de porumb şi cartofi din judeţul Hunedoara, acestea fiind afectate între 30% şi 70%, în condiţiile în care în luna iulie cantitatea medie de precipitaţii a fost de numai 1,4 l/mp, de 40 de ori mai puţin ca valoarea normală pentru această perioadă a anului.
"La cultura porumbului sunt parcele afectate de secetă între 30 şi 70%, iar în unele locuri şi de 80%. În ceea ce priveşte cultura cartofului, o jumătate din suprafeţele însămânţate sunt în pericol din cauza lipsei de apă. Chiar dacă s-au format până acum, cartofii se deshidratează în sol, în lipsa apei", a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul executiv al Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală Hunedoara, Ioan Furcă.
Cultura porumbului are o pondere de aproape 25% din totalul suprafeţelor agricole cultivate în judeţul Hunedoara, el fiind însămânţat pe circa 22.000 de hectare. În ceea ce priveşte cultura cartofului, acesta este semănat pe circa 8.000 de hectare.
Măsurătorile efectuate în luna iulie au arătat un deficit mare de apă în sol, aceasta fiind asigurată doar în proporţie de 55%. Pe parcursul lunii iulie cantitatea de precipitaţii a fost de 1,4 l/mp, faţă de o medie de 60 l/mp în alţi ani.
Conform datelor oficiale, în judeţul Hunedoara nu mai există instalaţii de irigaţii funcţionale pentru suprafeţe mari, în condiţiile în care înainte de anul 1990 în zonă erau irigate 4.000 de hectare. Excepţie face doar o fermă din zona Haţeg, unde sunt irigate 20 de hectare cu ajutorul unei instalaţii montată pe tamburi.
Sursa: AGERPRES
Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus