MADR: Aproape 100 de cereri de plată, în valoare de 184.323,44 euro, depuse de fermieri pentru asigurarea culturilor
11/06/19 11:41 Adăugat în: Stiri agricultura | Stiri agricole
Un număr de 98 de cereri de plată, cu o valoare publică de 184.323,44 euro, au fost depuse până în prezent la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru obţinerea sprijinului financiar în vederea asigurării culturilor, animalelor şi plantelor de către fermierii activi, a anunţat, vineri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Sprijinul financiar se acordă prin intermediul submăsurii 17.1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Aceasta a fost lansată începând cu luna aprilie a acestui an şi are ca scop încurajarea fermierilor de a participa la scheme de asigurare private în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care le pot afecta producţia agricolă.
"Etapa curentă de depunere a dosarelor cererilor de finanţare, aferentă culturilor de primăvară, se desfăşoară în intervalul 1 aprilie - 30 noiembrie 2019. Depunerea dosarelor cererilor de finanţare se opreşte înainte de termenul limită prevăzut, atunci când valoarea publică totală a cererilor de finanţare depuse depăşeşte cu 10% nivelul alocării", susţin reprezentanţii MADR.
Alocarea financiară pentru întreaga perioadă de programare este de 42.797.487 euro, depunerea dosarelor cererilor de finanţare realizându-se continuu până la epuizarea fondurilor.
Potrivit sursei citate, sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de fermier, în cazul fermelor mici cu dimensiunea economică până la 11.999 euro standard output (SO) şi de 55% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de fermier, în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO.
Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv seceta; arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada şi infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul va încheia un contract cu o societate de asigurare pentru riscurile prevăzute de submăsură, angajându-se să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.
Sursa: AGERPRES
Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus