Buzău: Legumicultori din ţară şi străinătate, aşteptaţi la a II-a ediţie a Festivalului Internaţional al Tomatelor şi al Biodiversităţii
03/07/19 11:27 Adăugat în: Stiri agricultura | Stiri agricole
Înscrierile la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional al Tomatelor şi al Biodiversităţii, organizat de Primăria municipiului Buzău în colaborare cu Staţiunea de cercetare legumicolă Buzău, au demarat, fiind aşteptaţi legumicultori din ţară şi din străinătate.
Academicianul Costel Vânătoru de la Staţiunea de Cercetări Legumicole Buzău, iniţiatorul acestui proiect, a declarat, pentru AGERPRES, că "deja şi-au anunţat prezenţa legumicultori din Ungaria, Franţa şi Republica Moldova, dar şi de la Sibiu, Alba Iulia şi Izbiceni".
"În cultură sunt câteva mii de soiuri de tomate, dorim să se păstreze zestrea genetică şi soiurile autentice la această specie, dar şi a soiurilor noi aflate în cultură în ţară şi străinătate, precum şi un schimb de informaţii între cultivatorii amatori şi profesionişti", a mai declarat sursa citată.
Concursul va avea patru secţiuni: tomate tip cherry; consum în stare proaspătă; industrializare şi biodiversitate.
Înscrierile se fac la adresa de e-mail al.marghiloman@yahoo.com până în data de 19 iulie a.c, inclusiv.
Sursa: AGERPRES
Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus