Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Corteva Agriscience™ : Fermierii campioni la porumb din județul Timiș

porumb-4
2018 a fost un an excelent pentru cultura porumbului inclusiv în județul Timiș. Fermierii au avut producții peste măsura așteptărilor, în unele cazuri duble față de cele obținute în campania agricolă 2017, una dezastruoasă după cum au declarat chiar ei.

Primul fermier campion din județul Timiș este Alexandru Mutulescu. Acesta lucrează aproximativ 2.000 ha, anul trecut a cultivat porumb pe 170 ha și a obținut 16.900 kg/ha cu hibridul P0216. “Am semănat porumbul după rapiță, însă am făcut greening (înverzire), astfel că în primăvară am dat un disc ușor doar pentru a toca cultura apoi am semănat cu o semănătoare foarte grea, în a doua jumătate a lunii aprilie. Am făcut 3 fertilizări, astfel că înainte de a toca cultura verde am aplicat 50 kg/ha de uree pentru a descompune plantele, apoi am aplicat pe rând 400 kg/ha de îngrășământ complex 27.13,5.0, iar la prașilă am mai aplicat nitrocalcar – 200 kg/ha, substanță brută. Am erbicidat o dată imediat după semănat și apoi o dată în vegetație în faza de 6 frunze. Cultura a primit un insecticid în data de 25 iunie și am prășit o singură dată în faza de 10-12 frunze. Am recoltat începând cu luna octombrie”, a declarant fermierul campion.

mutulescu-alexandru

În 2018, fermier campion a devenit și Robert Ispan, care a cultivat hibridul P0937 și a obținut 16.000 kg/ha. “Anul trecut, după finalizarea campaniei de recoltat, am decis să predau ferma. Producția de 16.000 kg/ha a fost uimitoare și pentru mine, dar chiar acesta a fost rezultatul real. Am avut în total 69 ha cu porumb, iar culturile premergătoare grâul și floarea-soarelui. Toate solele au fost arate, însă unele au fost și scarificate și am aplicat îngrășăminte complexe 300 kg/ha. În primăvară am pregătit terenul cu combinatorul, am aplicat pe rând îngrășăminte 20.20.0 - 280 kg/ha, asta la începutul lunii aprilie. La prășit am mai aplicat 250 kg/ha de azotat de amoniu și îngrășăminte foliare cu zinc și microelemente. Cultura a primit două erbicide, unul în preemergență și unul postemergență. Am recoltat în perioada optimă cu umiditatea de 16 %”, a specificat Robert Ispan.

ispan-robert

Claudiu și Marian Pașca lucrează în cadrul a 3 societăți 550 ha, anul trecut au avut 50 ha cu porumb, au semănat hibridul P0412 și au obținut 15.880 kg/ha. “Planta premergătoare a fost rapița, așa că după ce am recoltat-o am discuit, apoi în toamnă am arat la aproximativ 28 cm. În primăvară, am aruncat pe arătură sare potasică – 120 kg/ha, apoi am mai aplicat 220 kg/ha de uree, substanță brută, iar ca lucrări am intrat pe sol cu discul și freza. La semănat, în prima decadă a lunii aprilie, am semănat printre primii la noi în zonă, am optat pentru 56.000 b/g/ha și am aplicat îngrășământ complex 27.13,5.0 – 280 kg/ha. În faza de 4-6 frunze, când a mai plouat, am mai aplicat 220 kg/ha de azot. Am efectuat două treceri cu erbicide și am mai aplicat îngrășământ foliar cu zinc. Cultura nu a mai fost prășită pentru că s-a dezvoltat foarte repede și nu am mai avut cum să intrăm. Am început recoltatul încă din prima parte a lunii septembrie, dar parcela pe care am obținut 15.880 kg/ha a fost recoltată la finalul lunii. Anul acesta vom semăna 159 ha cu porumb, semănăm doar hibrizi Pioneer și am ales P0412, P9911, P9903, P0216, dar cel puțin un hibrid nou”, a declarat fermierul campion.

pasca-claudiu

Hibridul P0023 i-a asigurat agricultorului Robert Cernescu 14.300 kg/ha și astfel a devenit și el fermier campion. “Lucrez 80 ha, iar porumb am avut anul trecut pe 15 ha, într-o singură parcelă. Am semănat după grâu, astfel că am arat din toamnă am fertilizat în 3 tranșe: 200 kg/ha DAP înainte se semănat, apoi la semănat am mai aplicat 250 kg/ha de uree, iar la prășit am mai aplicat 130 kg/ha. Am semănat în jurul datei de 15 aprilie, am erbicidat în două treceri și am recoltat în prima parte a lunii octombrie. Pentru această campanie am ales același hibrid pentru aproximativ 27 ha”, a precizat fermierul campion.

robert-cernescu

Fermier campion a devenit și domnul Gheorghe Gorban, care lucrează 250 ha, iar porumb a avut anul trecut pe 92 ha. Cele mai bune rezultate le-a obținut cu hibridul P0023, care i-a garantat producția de 13.863 kg/ha. “Am semănat fie tot după porumb, fie după floarea-soarelui și am arat încă din toamnă. În primăvară am aplicat pe unele parcele îngrășământ complex 18.46.0, iar pe altele am aplicat complex 20.20.0, după care am intrat cu combinatorul. Am semănat după data de 15 aprilie, atunci când am aplicat nitrocalcar – 200 kg/ha. Am aplicat un singur erbicid în vegetație, iar la prașilă, atunci când plantele aveau 6-8 frunze, am mai aplicat 120 kg/ha de uree. Am recoltat începând cu 15 octombrie. Pentru această primăvară am ales deja hibrizii P0023, P0216, P9415 și P9903, în total vor fi 110 ha”, a punctat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că a avut parte de o campanie fără probleme și a obținut producții foarte bune, chiar dacă din luna august și până la recoltat nu a mai plouat.

gorban-gheorghe

Fermier campion a devenit și domnul Mircea Boteanu care a obținut 13.580 kg/ha cu hibridul P0412. “Lucrez 130 ha, porumb am avut în 2018 pe 60 ha și am semănat după păioase. Așa că am arat la 32 cm și am aplicat îngrășăminte complexe 18.46.0 – 180 kg/ha. În primăvară am intrat de două ori combinatorul și am aplicat uree – 300 kg/ha. După aceea am semănat în cea de a doua jumătate a lunii aprilie, o parte dintre culturi a fost erbicidată preemergent și o parte am intervenit în vegetație cu o altă trecere, a depins de solă. Cultura a mai primit un îngrățământ foliar cu zinc, în faza de 4-8 frunze, atunci când am și erbicidat. În faza de 10-12 frunze cultura a fost prășită. Aceasta a fost tehnologia, apoi pe finalul lunii septembrie am recoltat. În această primăvară voi semăna aproximativ 70 ha, am ales doi hibrizi Pioneer și doi de la o altă companie”, a precizat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că hibridul P0412 solele semănate anul trecut cu hibridul P0412 au avut o evoluție foarte bună, dovadă fiind și producția mulțumitoare pe care a obținut-o.

boteanu-mircea

Un alt fermier campion din județul Timiș este domnul Ioan Sîrbu, care a cultivat hibridul P9903 și a obținut 13.535 kg/ha.



Cu producția de 12.800 kg/ha, obținută cu hibridul P0023, fermier campion a devenit și Gabriel Ivănușcă. “Anul trecut am semănat 10 ha cu hibridul P0023, am avut o producție bună cu el, chiar și în 2017 când a fost un an dezastruos pentru porumb în zona noastră. Am semănat fie tot după porumb, fie după grâu, așa că am arat din toamnă, în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul și am semănat în a doua jumătate a lunii aprilie, atunci când am aplicat și îngrășământ complex 20.20.0 combinat cu azot, în total 300 kg/ha, dar și îngrășământ microgranulat -18 kg/ha. Imediat după semănat am erbicidat, apoi în stadiul de 4-6 frunze am aplicat al doilea erbicid, iar la prașilă, în faza de 8-10 frunze, am mai aplicat 170-180 kg/ha. Aceasta a fost toată tehnologia, după care am recoltat la sfârșitul lunii septembrie”, a afirmat fermierul campion.

sirbu-ioan

Domnul Marius Mureșan este un alt fermier campion din vestul țării. Acesta a obținut 12.400 kg/ha cu hibridul P9911 și 10.600 kg/ha cu hibridul P0216. “Lucrăm 1.200 ha, iar cu porumb am semănat anul trecut 250 ha, după floarea-soarelui și grâu. Am arat din toamnă, apoi în primăvară am discuit, am aplicat îngrășământ complex 15.15.15 – 200 kg/ha și am intrat cu combinatorul. La finalul lunii martie, început de aprilie am semănat 68.000 b.g./ha. Cultura a primit un singur erbicid, iar în faza de 7-8 frunze am mai aplicat 100 kg/ha de azot. La finalul lunii septembrie am recoltat, iar în acest an voi semăna porumb pe 150 ha și am ales hibrizii P9911, hibrid de bază, și P0268”, a punctat fermierul.

muresan-marius

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus