Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Corteva Agriscience™ : Fermierii campioni la floarea-soarelui din județele Călărași și Ialomița

floarea-soarelui-1
În județele Călărași și Ialomița cele mai bune producții la floarea-soarelui le-a oferit hibridul P64LE99. Producții de peste 4 tone/ha s-au obținut în mai multe ferme, iar în localitatea Grădiștea, județul Călărași, s-au atins chiar și 5 tone/ha.

Primul fermier campion este domnul Dan Iosif, care lucrează 200 ha, cu floarea-soarelui având acest an 50 ha, iar hibridul P64LE99 i-a asigurat 5.090 kg/ha. “Am semănat florea-soarelui după porumb, astfel că am arat la 30-35 cm, am discuit de 2-3 ori în funcție de câte ori a fost nevoie pe fiecare solă, apoi am mărunțit, adică am pregătit patul germinativ pentru semănat. Am aplicat triplu 16 - 220 kg/ha înainte de semănat, am semănat la finalul lunii aprilie, iar după semănat am mai aplicat 200 kg/ha de azot. Am aplicat și tratamente, în 3 treceri – primul cu foliar și erbicid, apoi la următoarele am adăugat și fungicid, mai întâi unul mai simplu, al doilea mai complex. Cultura a fost prășită, trebuie să spunem că terenurile sunt într-o zonă de baltă, cum spunem noi, pe Lunca Dunării. Am recoltat în ultima săptămână din august, am început cu umiditate de 8.6 % și am încheiat cu 7.8%. Campania de recoltat a durat 3-4 zile. Am fost mulțumit, semăn acest hibrid de mult timp, sunt mai conservator și am avut mereu producții bune”, a declarat fermierul campion.

iosif-dan

Domnul Georgian Corniță este următorul fermier campion din județul Călărași, acesta a cultivat hibridul P64LE99 pe 65 ha și a obținut 4.355 kg/ha. “Lucrez 700 ha, iar în această campanie floarea-soarelui am semănat pe 200 ha. În funcție de solă, planta premergătoare a fost porumb sau grâu. Acolo unde am avut hibridul P64LE99, planta premergătoare a fost porumbul, așa că lucrarea de bază a solului a fost arătura. Apoi am pregătit terenul cu discul și combinatorul, după aceea, în prima parte a lunii aprilie, am semănat 68.000 b.g/ha și am administrat îngrășământ complex 11.52.0 – 200 kg/ha. Cultura a fost prășită de două ori, iar la prima prașilă am mai dat 80 kg/ha de azot. Am erbicidat cu Express® 50 SG și cu antigramineic, iar în stadiul de 4-6 frunze am aplicat fungicidul Tanos® 50 WG. Campania de recoltat a avut loc la finalul lunii august, a fost chiar un an foarte bun și sunt mulțumit de producție”, a specificat domnul Corniță. Acesta a mai adăugat faptul că în următoarea campanie intenționează să semene floarea-soarelui pe 150 ha și va rămâne fidel hibridului P64LE99, pe care îi cultivă de mai mulți ani și care îi oferă producții constante.

cornita-georgian

Un alt fermier campion la floarea-soarelui din această zonă este Alexandru Chiriță. Acesta lucrează în cadrul a două ferme 2.900 ha, dintre care 310 ha au fost semănate în acest an cu floarea-soarelui. A ales hibridul P64LE99 pentru toată suprafața și a obținut 4.180 kg/ha. “Porumb și grâu am avut pe solele unde am semănat în acest an floarea-soarelui. În toamnă am arat, în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul, după care am semănat 73.000 b.g/ha la începutul lunii aprilie, atunci când am aplicat îngrășământ - 200 kg/ha. În vegetație, atunci când am prășit, am fertilizat cu azotat de amoniu – 150 kg/ha. Am erbicidat într-o singură trecere și am administrat două tratamente cu fungicid. Am început recoltatul la mijlocul lunii august, a fost un an bun. În următoarea campanie intenționez să semăn floarea-soarelui pe 400 ha, voi alege același hibrid pentru că este cel mai productiv. Am mai încercat și hibrizii altor companii, însă mereu m-am întors la P64LE99”, a precizat agricultorul.

alexandru-chirita

Și în județul Ialomița hibrizii de porumb, marca Pioneer® au oferit rezultate foarte bune la proba cântarului. Unul dintre fermierii mulțumiți de producția obținută datorită hibridului P64LE99 este Florin Toader din localitatea Roșiori. “Lucrez 930 ha, floarea-soarelui am avut pe 130 ha, iar planta premergătoare a fost porumbul. Am obținut o producție de 4.080 kg/ha cu hibridul P64LE99. Trenul a fost arat din toamnă, apoi în primăvară am fertilizat cu 250 kg/ha de îngrășământ complex triplu 15 și am încorporat cu combinatorul. Am semănat în aprilie, 70.000 b.g/ha, și atunci am mai administrat 200 kg/ha de azot. Am erbicidat preemergent și apoi cu Express® 50 SG, cultura a mai primit un fungicid în stadiul de 6-8 frunze și un îngrășământ foliar. Am început recoltatul la finalul lunii august, iar în ceea ce privește următoarea campanie, este destul de dificil de estimat ce suprafață voi semăna. De obicei semăn până în 150 ha cu floarea-soarelui, însă acum am semănate 250 ha cu rapiță, dar a răsărit doar pe 60 ha, astfel că e posibil să cresc suprafața cu floarea-soarelui și voi alege în principiu același hibrid”, a declarat agricultorul.

toader-florin

Domnul Vali Istrate este și el fermier campion la floarea-soarelui în județul Ialomița. A avut 60 ha cu floarea-soarelui în acest an, a ales hibridul P64LE99 și a obținut 4.000 kg/ha. “Planta premergătoare a fost porumbul, iar terenul a fost scarificat și pregătit cu combinatorul. La pregătirea patului germinativ am fertilizat cu nitrocalcar - 300 kg/ha, iar la semănat am mai dat 150 kg/ha de îngrășământ 20.20.0. Am început semănatul în data de 17 martie și am optat pentru densitatea de 65.000 b.g/ha. Cultura a primit două erbicide, un îngrășământ foliar și un fungicid în stadiul de 10 frunze. Aceasta a fost toată tehnologia, iar în data de 25 august floarea era deja recoltată. Anul viitor voi semăna cel puțin 50 ha cu floarea-soarelui și voi alege același hibrid pentru că nu am avut probleme cu el nici cu bolile, nici cu căderile, a precizat fermierul.

vali-istrate

Înapoi la știri


blog comments powered by Disqus