Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Olt: 20 de fermieri au depus deja documentele pentru obţinerea subvenţiei la tomate

rosii1
Aproximativ 20 legumicultori din judeţul Olt, înscrişi în programul de susţinere a cultivării tomatelor în spaţii protejate, au vândut deja peste 2.000 de kilograme de tomate şi au depus la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Olt documentele necesare pentru solicitarea ajutorului de minimis, a anunţat marţi directorul instituţiei, Dragoş Drăghicescu.

El a menţionat că judeţul Olt este pe primul loc în ţară în ce priveşte programul "Tomata 2019", cu peste 5.200 de fermieri înscrişi, iar echipele DAJ Olt sunt în teren, unde intră în solarii pentru a verifica plantele care au rodit.
"Judeţul Olt ocupă în continuare primul loc la programul tomata, detaşat faţă de celelalte judeţe. Avem 5.250 de legumicultori care s-au înscris în programul 'Tomata 2019'. În continuare se fac verificări în teren, am încheiat verificările pentru plantare, acum verificăm rodirea şi aşteptăm fermierii să vină cu documentele justificative privind valorificarea tomatelor. Până astăzi avem în jur de 20 de legumicultori care au venit cu dovada (valorificării tomatelor n.r.) şi aşteptăm ca numărul acestora să crească astfel încât să putem să solicităm bani de la minister şi să putem să facem plăţile", a spus Drăghicescu.
DAJ Olt are în teren opt echipe de specialişti care fac verificările în solarii.
În judeţul Olt, fermierii au cultivat cu legume 9.350 hectare de teren, în solarii şi în câmp. Directorul DAJ Olt a subliniat că se observă un trend crescător în ce priveşte suprafeţele cu legume cultivate în spaţii protejate.
Valoarea ajutorului de minimis pentru tomate este de 3.000 euro/beneficiar/an, pentru producţia valorificată în perioada noiembrie-mai.
Pentru a fi eligibili la aplicarea schemei solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:
- să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minim 1000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripţionată "Program susţinere tomate, 2019" şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării;
- să obţină o producţie de minim 2 kg tomate/mp;
- să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ- teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere;
- să facă dovada producţiei realizate potrivit prevederilor lit. a) şi b) prin documente justificative privind comercializarea producţiei.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus