Ministerul Agriculturii: Roşiile româneşti din programul Tomata ajunse pe piaţă sunt sigure pentru consum
21/05/19 10:25 Adăugat în: Stiri agricultura | Stiri agricole
Roşiile care provin din programul de sprijin pentru tomate, existente în prezent pe piaţă, sunt sigure pentru consum, iar analizele realizate până vineri, 17 mai, de Autoritatea Naţională Fitosanitară pe eşantioane de roşii româneşti din culturile participante la acest program nu au relevat depăşiri ale limitelor maxime admise privind reziduurile de pesticide, informează luni Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Inspectorii fitosanitari ai Autorităţii Naţionale Fitosanitare au prelevat, de la ieşirea pe piaţă a primelor tomate obţinute prin acest program, probe pe care le-au transmis pentru analize la cele două laboratoare acreditate, respectiv Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Bucureşti şi Laboratorul Zonal pentru Determinarea Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Mureş.
Astfel, până pe 17 mai 2019, au fost prelevate 54 de probe, din care au fost analizate 43, restul de 11 probe fiind în lucru, iar rezultatele arată că nu au existat depăşiri ale limitelor maxime admise, notează MADR. Aceste rezultate demonstrează că producătorii agricoli respectă recomandările inspectorilor fitosanitari în ceea ce priveşte utilizarea în siguranţă a produselor de protecţie a plantelor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, potrivit sursei citate.
Autoritatea Naţională Fitosanitară consideră că roşiile originare din programul de sprijin pentru tomate, existente în prezent pe piaţă, sunt sigure pentru consum, inspectorii fitosanitari constatând că au fost respectate tehnologiile de cultură.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, efectuează în această perioadă controale în pieţe şi la locul de producţie (sere şi solarii) după recoltare, în vederea prelevării de probe de roşii de la producătorii înscrişi în programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calităţii acestora, în special pentru a determina eventuala prezenţă a reziduurilor de pesticide.
Sursa: AGERPRES
Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus